In urma scandalului generat de eliberarea autorizatiei de constructie pentru imobilul ce urmeaza a fi ridicat in imediata vecinatate a Catedralei -Sfantul Iosif-, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat, ieri, in fata deputatilor ca a respectat toate prevederile legale pentru semnarea acesteia.
-Daca aveam cel mai mic dubiu, nu semnam autorizatia. Au existat toate avizele cerute de la Ministerului Culturii, precum si o hotarare a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, si am semnat in deplina responsabilitate si legalitate-, a precizat Chiliman. Acesta a completat ca, in aprilie 2005, impreuna cu arhitectii de la Primaria sectorului 1, l-a vizitat pe monseniorul Ioan Robu de la Arhiepiscopia Romano-Catolica, pe care l-a informat in legatura cu imobilul ce urma sa se construiasca in vecinatatea Catedralei -Sfantul Iosif-. Edilul sustine ca i-a explicat acestuia ca legea s-a schimbat si nu mai este nevoie de acordul vecinilor, rugandu-l totodata sa intervina, in justitie, pentru contestarea avizului Ministerului Culturii, insa -nici una dintre cereri nu a fost urmata-.
In schimb, in luna aprilie, anul curent, Arhiepiscopia Romano-Catolica din Capitala a actionat in judecata Primaria Generala, Primaria sectorului 1, Inspectoratul de Stat in Constructii, Ministerul Culturii, precum si societatea care construieste cladirea de langa Catedrala -Sfantul Iosif-, cerand oprirea lucrarilor de constructie intrucat -firma a inceput lucrarile fara a avea acordul Bisericii Romano-Catolice-.
Reprezentantii Arhiepiscopiei au afirmat ca prezenta unei constructii in imediata vecinatate a catedralei va pune in mare pericol existenta edificiului, insa justitia nu le-a dat castig de cauza.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















