Directorul general de la SC ASA Company LTD Bucuresti si un sef de unitate din cadrul aceleiasi firme sunt cercetati pentru neglijenta in seviciu si nerespectarea regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive.
Potrivit Inspectoratului General de Politie (IGP), ofiteri din cadrul Brigazii de Combatere a Crimei Oarganizate si Antidrog Bucuresti, impreuna cu specialisti din Comisia Nationala de Cotrol a Activitatii Nucleare (CNCAN) au efectuat un control la SC ASA Company LTD, Laboratorul de radiografie industriala, pentru a controla desfasurarea in siguranta a activitatilor nucleare, conform legislatiei in vigoare. Membrii echipei au stabilit ca, in perioada iunie 1991-ianuarie 2002, societatea a detinut, fara autorizatie eliberata de CNCAN, un container tip GDP-U5 cu protectie de uraniu saracit, in care se aflau 15 kilograme de uraniu, un tub generator de radiatii X, model KXR 202, precum si trei colimatori pentru containere tip GDP-7.
Toata cantitatea de uraniu a fost ridicata pentru cercetari si lasata in custodie, in vederea asigurarii protectiei fizice, la IFIN-HH Bucuresti, Statia de Tratare a Deseurilor Radioactive, pana la definitivarea cercetarilor. Contactat, ieri, telefonic, presedintelui CNCAN, Lucian Biro, a trebuit sa ii citim stirea pentru a obtine o declaratie de genul -E duminica si nu am de la cine sa va obtin date despre acest caz. Eu nu pot sa stiu pe dinafara zeci de mii de cazuri-. Directorul general Spiridon Alexandru Aposteanu si seful de unitate nucleara, Carmen Magalie, sunt cercetati in stare de libertate. In acest caz, Politia a propus declinarea competentei in favoarea Parchetului Tribunalului Bucuresti.
Din Rusia s-au furat masiv materiale nucleare
Tot materialele nucleare au fost si subiectul unui raport al Congresului american, in care Consiliul National al Informatiilor sustine ca aceste materiale, -care ar putea fi utilizate in fabricarea armelor, au fost furate din anumite institute rusesti-.-Apreciem ca a avut loc un trafic nedetectat, cu toate ca nu cunoastem amploarea acestuia-, se precizeaza in documentul citat. -Totusi, suntem ingrijorati cu privire la cantitatea totala de materiale, care este posibil sa fi fost furate in ultimii 10 ani-, se adauga in raport.
Intre anii 1991-1999, in Rusia, 23 de tentative de furt de materiale de fisiune au fost descoperite si dejucate, insa problema consta in a afla cati contrabandisti au reusit sa fure particule de uraniu imbogatit sau plutoniu, fara sa fie detectati.
-Instalatiile rusesti, in care se afla materiale nucleare, primesc putine fonduri, nu au suficient personal calificat si echipamente pentru stocarea in conditii de maxima securitate a materialelor nucleare-, se arata in raport.
Publicarea acestui document are loc dupa ce inalti responsabili americani au avertizat ca Ussama bin Laden si reteaua sa, Al-Qaida, incearca sa obtina tehnologie de fabricare si materiale necesare pentru producerea armei nucleare.
-Credem ca Bin Laden incearca sa achizitioneze sau sa produca arma nucleara-, a declarat, la inceputul lunii februarie, directorul CIA, George Tenet.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















