Celebrul astrofizician britanic Stephen Hawking a declarat miercuri la BBC că a pierdut un pariu pentru că a crezut că particula lui Higgs nu va fi descoperită niciodată. El a prezis însă că lui Peter Higgs îi va fi acordat premiul Nobel, relatează 20minutes.ch.
?óÔé¼?¿Rezultatele anunțate miercuri de Organizația europeană pentru cercetări nucleare (CERN) 'sugerează că s-a găsit particula Higgs, cea care dă masă celorlalte particule', a spus Stephen Hawking. 'Este un rezultat important care ar trebui să-i aducă lui Peter Higgs premiul Nobel', a adăugat astrofizicianul, autor britanic de succes. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿'Marile descoperiri ale fizicii au fost făcute însă în cadrul unor experiențe soldate cu rezultate la care nu ne așteptam. Din acest motiv am făcut pariul cu (fizicianul) Gordon Kane de la Universitatea Michigan că particula lui Higgs nu va fi descoperită niciodată. Se pare că am pierdut 100 de dolari', a adăugat Hawking. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Peter Higgs, 83 de ani, a avut o sclipire de geniu în 1964, când a presupus existența unei particule teoretice, descoperite probabil de fizicienii de la CERN, după îndelungate încercări.
Geo Ioanid
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















