De curiozitate, m-am uitat pe site-ul ambasadei Japoniei și am aflat cu uimire că în București sunt 9 instituții care predau cursuri în limba japoneză, ceea ce mi s-a părut un număr destul de mare. Site-ul promovează și bursele de studiu și de cercetare în Japonia, iar un test de atestare a cunoștințelor de limba japoneză, de la începători pånă la avansați, este organizat în fiecare an.
O altă modalitate de a învăța japoneza ar fi la Școala Japoneză, localizată la un pas de Biserica Cașin, în apropierea Arcului de Triumf. Unii poate au auzit de această școală și poate chiar au avut prilejul să pășească înăuntru, cu ocazia festivalului Japonez de toamnă organizat de școală în fiecare an. Această școală a fost înființată pentru copiii japonezi veniți în Romånia cu părinții, deci bineînțeles profesorii sunt japonezi. Și cum se spune că cel mai repede înveți să înoți dacă te arunci cu curaj în apă, vă închipuiți că limba japoneză se învață mult mai repede alături de colegi din „țara soarelui răsare“, sub atenta supraveghere a unor profesori urmași ai marilor samurai. Nu glumesc, mie chiar mi-a folosit și de aceea m-ar bucura dacă și alți copii romåni ar profita de această oportunitate.
50 de ani de relații diplomatice româno-japoneze
Se pare că anul 2009 este un an deosebit în ceea ce privește relațiile de cooperare între Japonia și Romånia. El marchează împlinirea a 50 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice între cele două țări și în același timp a fost decretat anul prieteniei între Japonia și țările riverane Dunării: Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria și Romånia.
Pentru a-l sărbători cum se cuvine, pe parcursul întregului an, ambasada Japoniei în Romånia va organiza diverse evenimente și manifestări culturale.
De un deosebit succes s-a bucurat spectacolul de teatru „NOH și „KYOGHEN“, organizat la Teatrul Național București. Prezent în număr foarte mare, publicul a fost fascinat de performanța de prim rang a maeștrilor teatrului NOH (un gen de teatru muzical, tipic japonez) și KYOGHEN (scurte intermezzo-uri între actele teatrului NOH, avånd ca principal scop să genereze buna dispoziție și să stårnească råsul spectatorilor).
În 14 martie în București, a avut loc un Concurs de discursuri în limba japoneză. Cei 26 de participanți au rostit în limba japoneză discursuri pe tema „Japonia și Romånia“, iar fericita cåștigătoare a primit un bilet de avion dus-întors Frankfurt-Narita din partea JAL International Viena. Ambasada Japoniei consideră că acest concurs este o bună oportunitate pentru concurenți de a-și etala cunoștințele de limbă japoneză, invitånd publicul să participe și la edițiile viitoare ale concursului.
Toate aceste evenimente au ca scop promovarea limbii și culturii japoneze, de la cea tradițională pånă la cea modernă de tip pop-culture, de fapt de a ajuta oamenii care s-au născut în Romånia să se apropie și să înțeleagă mai bine oamenii și cultura japoneză.
Andra Ignat
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















