Home Politic Comunistii de peste Prut joaca la doua maini

Comunistii de peste Prut joaca la doua maini

DISTRIBUIŢI

Comunistii de la Chisinau incearca sa detensioneze situatia din Republica Moldova, sacrificand un pion important. Ministrul invatamantului, Ilie Vancea, a fost demis ieri, prin decretul presedintelui Vladimir Voronin, care nu a oferit nici o explicatie in legatura cu motivul acestui gest. In urma acestei masuri, la Chisinau, au reinceput demonstratiile de protest. Aproximativ 4.000 de oameni se adunasera, ieri, in jurul pranzului, in Piata Marii Adunari Nationale pentru a porni spre sediul televiziunii nationale, cu scopul de a picheta institutia, in semn de protest fata de impiedicarea opozitiei de a avea acces la mass-media de stat.

Ispasirea unui ministru

Inainte de a fi demis, ministrul Vancea anuntase, pentru Basa-press, ca a anulat, luni, ordinul din 8 august 2001 privind studierea obligatorie a limbii ruse in clasa a II-a. -Am promis in fata participantilor la actiunile de protest ca voi anula acest ordin si mi-am onorat promisiunea-, a precizat acesta. -Am gresit. Trebuia sa fiu mai ferm cand s-a ajuns la lucrurile sfinte – limba si istoria noastra-, a spus el protestatarilor, lasand sa se inteleaga ca si-ar putea prezenta demisia. Vancea a dat asigurari ca autoritatile nu vor revizui cursul de istorie pe durata a cel putin un an-doi. Surse avizate de la consiliul rectorilor au confirmat faptul ca majoritatea rectorilor se opun introducerii cursului -Istoria Moldovei-, dar se feresc sa-si anunte transant optiunile, ca sa nu fie persecutati.

Manifestatiile, considerate ilegale

Tot luni, Curtea Suprema de Justitie a decis ca actiunile de protest organizate de grupul parlamentar crestin-democrat sunt ilegale si a dispus oprirea acestora. -Protestele noastre vor continua, in pofida presiunilor si amenintarilor la adresa noastra-, a declarat liderul PPCD, Iurie Rosca. Completul de judecata a fost format dintr-un singur judecator, Vera Macinschi, iar solicitarea reprezentantului PPCD de recuzare a completului de judecata a fost respinsa. Avocatul Vitalie Nagacevschi a cerut fara succes ca in proces, in calitate de reclamat, sa figureze grupul parlamentar al PPCD, care a organizat protestele, si nu intregul partid. Guvernul a fost reprezentat de catre ministrul justitiei, Ion Morei. Acesta a avertizat, intr-o declaratie acordata Agentiei oficiale de presa Moldpres, ca ia in calcul interventia fortelor de ordine pentru redresarea situatiei din Republica.

Tarlev s-a prezentat la Moscova

In toiul crizei politice de la Chisinau, premierul basarabean, Vasile Tarlev, a plecat intr-o vizita de lucru la Moscova, la invitatia premierului Federatiei Ruse, Mihail Kasianov. Potrivit Basa-press, cei doi premierii vor examina stadiul implementarii documentelor semnate intre cele doua guverne, printre care Acordul de colaborare economica pentru patru ani, semnat anul trecut, si Memorandumul privind colaborarea in domeniul gazelor naturale. Oficial, criza de la Chisinau este ca si inexistenta. Tarlev urma sa revina aseara in tara.


NATO invita Chisinaul sa priveasca spre Europa

Situatia din Republica Moldova a ajuns si la urechile oficialilor NATO. Senatorul PD, Petre Roman, i-a cerut ieri, la Bucuresti, presedintelui Comitetului SUA pentru NATO, Bruce Jackson, prezent la Conferinta -Morala politicii si rolul societatii civile in procesul largirii NATO-, sa exprime un punct de vedere in legatura cu -sensibilitatile- Rusiei fata de Republica Moldova. -Suntem constienti ca vor mai ramane tensiuni etnice sau de stabilitate-, a declarat oficialul american. El a precizat ca Alianta studiaza intens construirea unei noi relatii cu Rusia, bazata pe acceptul extinderii NATO. Bruce Jackson a mai afirmat ca autoritatile de la Chisinau trebuie sa-si rezolve singure problemele legate de democratie, iar cele privitoare la stabilitate pot fi solutionate in context european, asa cum s-a intamplat cu Tarile Baltice. -Republica Moldova va trebui sa-si construiasca o voce pan-europeana-, a mentionat in final presedintele Comitetului SUA.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.