Naveta spațială americană Enterprise poate fi vizitată, de joi, la Intrepid Sea, Air and Space Museum din New York, publicul putând admira acest prototip din exterior și de dedesubt. Enterprise, care a servit ca prototip, din 1976, pentru alte navete și a fost retrasă din circulație de NASA anul acesta, a fost instalată pe pista de aterizare a portavionului Intrepid, la o înălțime de trei metri, într-un pavilion în formă de dom. Naveta spațială a efectuat în aprilie un ultim voiaj spectaculos, survolând orașul New York pe spatele unui avion Boeing 747 modificat.
Inaugurarea va avea loc joi, în prezența directorului NASA, Charles Bolden, a președintelui muzeului, Susan Marenoff-Zausner, și a trei foști piloți ai navetei. Vizitatorii vor avea ocazia de a admira expoziții și de a asista la demonstrații pedagogice realizate de NASA, în timpul unui "festival al spațiului" care va dura cinci zile. Enterprise a fost prima navetă americană. Construcția ei a fost finalizată în 1976, iar Enterprise a fost utilizată doar pentru a testa capacitățile navetelor de a zbura în atmosferă. Anterior, ea a fost expussă într-o anexă a National Air and Space Museum din Washington.
Flota de navete a NASA a fost retrasă din circulație anul trecut, după trei decenii de activitate. Celelalte trei navete – Discovery, Endeavour și Atlantis – sunt expuse în mai multe orașe americane. Astfel, Endeavour și Atlantis se află la California Science Center din Los Angeles, respectiv Kennedy Space Center din Florida. Discovery se află în apropiere de Washington, la Centrul Steven F. Udvar-Hazy, o anexă a National Air and Space Museum. Alte două navete ale programului au pierit în urma unor accidente teribile: Challenger, în 1986, la puțin timp după lansarea sa, Columbia, în 2003, la reintrarea în atmosferă. În total, 13 astronauți au murit în cele două accidente.
Mediafax
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















