De râsul curcilor: Plagiatorul cleptoman Victor Ponta a ciordit până și de la juristul lui Ceaușescu

Povestea plagiatului comis de actualul nostru premier
s-a preschimbat deja într-o telenovelă grețoasă, cu episoade din ce în ce mai dezgustătoare și mai penibile. La scurt timp după ce consiliul  aflat în subordinea ministerului condus de abulica Ecaterina „Abramburica” Andronescu  s-a scremut din greu până a reușit să-l scoată basma curată, același Consiliu Național de Etică a Ministerului Educației a pri­mit, luni, o nouă reclamație privitoare la un alt plagiat comis de premierul Victor Ponta. Chestionată în legătură cu această nouă plângere, Gabriela Catană, purtătorul de cuvânt al instituției a declarat, oficial, că această noua reclamație nu se referă la teza de doctorat a lui Ponta ci are în vedere două dintre lucrările publicate de acesta. Că doar de, celebrul „Dottore” nu s-a mulțumit numai cu titlul universitar obți­nut prin ciordeală ci s-a visat și mare autor de cărți. Noua sesizare depusă la Consiliul Național de Etică face referire la lucrările „Curtea penală internațională”, soră geamăna a tezei de doctorat din 2003, pe care Ponta a publicat-o în anul 2004, și la „Răspunderea în dreptul internațional uma­nitar”, lucrare publicată în 2010, sub semnătura D. Coman și V. Ponta. Noua reclamație, stimaților „membri ai CNECSDTI” anunță: „Prin prezenta, vă supun atenției următoarele două lucrări, asupra cărora planează serioase suspiciuni de plagiat: V. Ponta. «Curtea penală  internațională»". Editura Lumina Lex, 2004.  și D. Coman, V. Ponta. «Răspunderea în dreptul internațional umanitar». Editura Universul Juridic, 2010. Aceste lucrări conțin texte extrase verbatim (prin copiere directă), fără atribuire, din cel puțin următoarele surse: Grigore Geamănu. «Dreptul internațional penal și infracțiunile internaționale», Dumitru Diaconu. ,«Curtea penală internațională – istorie și realitate»". Editura All Beck, 1999 și Vasile Crețu. «Drept internațional penal». Editura Tempus, 1996. Ei bine, poate că, târâș grăpiș, furtul in­telectual din lucrările lui Diaconu și Crețu aproape că ar putea fi înțeles: ambii sunt  specialiști din zilele nostre, cu care Victor Ponta ar fi putut avea un schimb de idei. Situația devine cu adevărat scandaloasă când privim, mai atent, la numele lui Grigore Geamănu, primul autor menționat în reclamația depusă la CNE. Cei mai tineri și-ar putea închipui că și acesta este vreun specialist format în ultimele două decenii de democrație capitalistă românească. Ei bine, nu! Născut în anul 1903, Grigore Geamănu a fost unul dintre „baronii roșii” ai regimului comunist pe care l-a slujit de-a lungul celor mai cumplite perioade ale sale. Între 30 decembrie 1947 și 14 aprilie 1948, în vremea în care abia coborâseră de pe tancurile rusești, comuniștii începuseră deja să-și umple  pușcăriile cu „dușmanii poporului”, Grigore Geamănu era și el „prin zonă”,  subsecretar de stat la Ministerul de Interne.  Apoi, în anii care au urmat, tot el a  fost decan al Facultății de ?ê?£tiințe Juridice și Administrative din București, post din care a ajutat la formarea  magistraților făcuți pe puncte și trimiși apoi în „Tribunalele Poporului” care au umplut pușcăriile și au trimis la moarte mii și zeci de mii de deținuți politici. Mai târziu, între 1959 și 1962 Geamănu a fost ambasador în Elveția (1959-1962), membru al Consiliului de Stat, între 1961și 1967. Apoi, a fost iarăși ambasador, în Turcia de astă dată, între anii1968-1971. Iar între 1965 și 1971 el a servit și regimul lui Ceaușescu, din poziția de membru al Curții de Arbitraj de la Haga, între 1965 și 1971. Ce o fi găsit Ponta de ciordit în lucrarea lui Geamănu? Cu siguranță că nu informații la zi despre noile principii ale democrației. De  fapt, decât să manglească dintr-o carte apărută pe vremea când el însuși abia împlinise cinci ani, Ponta ar fi fost cu mult mai câștigat dacă ar fi discutat cu Ion Iliescu despre „Dreptul internațional penal și infracțiunile internaționale”. Matroană bătrână, care și-a petrecut cei mai frumoși ai ai vieții în bordelul comunist,  Ion Ilici i-ar fi putut relata aceleași povești despre care a scris și Geamănu. ?ê?£i astfel l-ar fi ferit de această nouă acuzație de ciordeală.

Prostia „manglitorului”

De obicei românii au o oarecare simpatie pentru hoții isteți, care fură cât de cât inteligent. Dar, oricât de binevoitori ar fi, nu le acordă nici un fel de  înțelegere manglitorilor proști care te ciordesc din ochi, grobian, ca la drumul mare. Iar noua plângere depusă ieri la CNE, demonstrează că, oricât s-a lăudat el că ar avea „respectarea legii în ADN”, Victor Ponta este doar un hoț de duzină care, prin repetarea aceluiași tip de furt, pare a fi mai curând un cleptoman nărăvit la rele care nu se mai poate ține sub control. Cleptoman sau nu, un lucru este cert: avem în fruntea Executivului un personaj care fură fără să știe ce. În plângerea pusă ieri se menționează: „În particular, în cazul lucrării publicate în 2010, este remarcabilă prezența unor pasaje în care se analizează cazul fostului dictator chilian Augusto Pinochet, la timpul prezent și chiar la viitor. Este clar că pasajele sunt preluate din opere scrise elaborate înainte de moartea lui Pinochet, în decembrie 2006. Apariția acestor pasaje într-o operă publicată în 2010 este o dovadă incontestabilă nu numai că acele pasaje constituie un plagiat, ci și că autorii, doamna Coman și domnul Ponta, au copiat în bloc pasaje fără a le citi, doar pentru a umple paginile și pentru a da o lungime corespunzătoare lucrării”. Hă, hă, hă! Adică omul cu legea în ADN s-a dat peste cap ca să publice o carte scrisă „la kilogram”?  Ei bine, da! Din păcate asta înseamnă că, dacă omul ăsta care, după ce că uită azi ce a mințit ieri se mai și pretează la asemenea ciordeli prostești, chiar vrea să ne conducă Guvernul, avem, cu adevărat, o mare problemă.

Ascuns sub poalele Abramburicăi

Prins că a copiat pe la vreo teză ori extemporal, școlarul de rând primește nota unu. Situația se schimbă însă atunci când cel care copiază apucă să intre în mediul academic, unde aceluiași tip de furt intelectual i se spune, chipurile mai elegant și mai elevat, plagiat. Oricum i-ai spune, atunci când este prins cu cioara vopsită, vinovatul se retrage, fie măcar și temporar din prim-plan. Dar asta se întâmplă doar când este vorba despre un cărturar obișnuit, care a „călcat pe bec”. Situația se schimbă radical în cazul în care  plagiatorul este om politic: începe să zbiere ca din gură de șarpe, exact cum face acum și Victor Ponta, care se vaită peste tot că ar fi o victimă politică, de preferat a bestiei de Băsescu. De parcă Băsescu l-ar fi pus să ciordească din lucrarea juristului comunist Geamănu. Iar în încercarea de a ieși cât mai „curat și mai uscat” din acest scandal, el nu se sfiește să se ascundă sub poalele mi­nistresei Ecaterina Andronescu. Cu toate că două foruri științifice de incontestabilă valoare academică i-au confirmat deja calitatea de plagiator, Victor Ponta se ascunde sub decizia date de CNE. Iar ministresa îi cântă, bineînțeles, în strună. Referindu-se la acuzațiile de plagiat la adresa lui Victor Ponta,  Ecaterina Andronescu a declarat că, din punctul său de vedere, cazul s-a încheiat aici, odată cu decizia Consiliului Național de Etică potrivit căreia actualul premier nu a plagiat. Dar asta a fost înainte de ultima sesizare primită de specialiștii de la CNE. Sesizare la care ei vor trebui să se pronunțe în viitorul cât mai apropiat. Om trăi și om vedea!

 Vasile Surcel