Din afacerea -Bilete la ordin false- s-au -pierdut- pe drum 14 milioane de dolari

Mass-media a fost bombardata de doua zile de catre Ministerul Public cu informatii privind un caz -senzational-: capturarea unei bande de infractori romani si sarbi care ar fi reusit obtina de la diverse banci autohtone, cu ajutorul unor bilete la ordin emise de o banca din SUA aflata in faliment, credite de aproximativ 300 milioane de dolari. Ambaland afacerea cu informatii vagi, dar si cu personaje enigmatice – despre care se spune ca au fost fosti politisti sau fosti angajati ai SRI -, Ministerul Public a dorit sa prezinte respectiva actiune ca fiind o noua reusita a autoritatilor in zona de combatere a fenomenului infractional international de mare anvergura. Surprinzator, mass-media a inhatat informatiile aruncate pe piata de procurori si au preluat afacerea exact asa cum a fost gandita de Ministerul Public: ca pe o lovitura de imagine. Cu toate acestea, daca cineva ar fi avut curiozitatea sa dea o cautare pe Google, ar fi aflat cu stupoare ca -reusita- de acum a Ministerului Public este, de fapt, o afacere luata in colimator de procurorii timiseni si de FBI-ul american inca din 2003. Interesant este ca datele furnizate acum de procurorii care ancheteaza acest caz nu se pupa deloc cu cele furizate la momentul depistarii caracatitei, in sensul ca din -afacere- s-au pierdut pe drumul de la Timisoara la Bucuresti echivalentul a 14 milioane de dolari.

Escrocheria a fost scoasa la iveala in anul 2004 de un afacerist timisorean (Ioan M.) care a depus o plangere penala sub aspectul savarsirii infractiunilor de inselaciune, fals in inscrisuri sub semnatura privata si uz de fals impotriva a doi cetateni romani si a unuia sarb. Demarata de Politia din Timis, ancheta a avut initial doi actori principali: pe sarbul Iovanovic Krunislav (67 ani) si Viorel Romanescu (53 ani) – fost politist, administrator al unei societati comerciale din Pitesti. Potrivit anchetatorilor, Ioan M. l-a cunoscut pe Iovanovic in 2003, prin intermediul unor reprezentanti ai unei cooperative de credit din Timis, prin care dorea sa intocmeasca un plan de finantare a companiei sale. Atunci, sarbul i-a prezentat timisoreanului un act autentificat din care reiesea ca e membru al cooperativei respective, desi acest lucru nu era mentionat la Registrul Comertului Timis. De asemenea, sarbul i-a prezentat afaceristului roman si un act din care reiesea ca detine 100 parti sociale a cate 100.000 lei bucata la o firma din Pitesti. Sarbul i-a sugerat atunci romanului ca poate obtine de la banci externe scrisori de garantie bancara valabile, necesare pentru finantarea unor operatiuni de leasing, dar si pentru efectuarea unor importuri. In septembrie 2003, sarbul si Ioan M. au luat legatura cu oficialul unei banci din Timisoara (n.r. – al carui nume nu a fost niciodata facut public), pentru o garantie a unui import de grau din Canada, de 60 milioane USD, care urma sa se deruleze prin firma romanului. Din cauza ca sarbul a depus o scrisoare de garantie bancara, de 25 milioane USD, in favoarea altui sarb, Petrovic Stamenko – niciodata intrat in Romania – Ioan M. a sesizat ca ceva e putred si ca garantia e falsa.

Diamant de 60 milioane de euro

Urmare a anchetei efectuate rapid, s-a constatat ca sarbul adusese in Romania 185.000 de bilete la ordin internationale, valorand 370 milioane USD, emise de The Pacific National Bank din California (SUA), care falimentase inca din 1996. In 2004, la momentul acestei capturi, anchetatorii au spus ca respectivele bilete erau depuse in seiful cooperativei de credit din Timisoara la care sarbul se lauda ca este membru in conducere si au adaugat ca niciunul dintre aceste instrumente de plata nu putea fi pus in circulatie din cauza ca nu avea acoperire.

Tot atunci, anchetatorii au mai spus ca sarbul a mai depus la documentatia de finantare a importului de grau o dovada (n.r. – certificat de garantie emis de un renumit bijutier din Israel, despre care nu s-a pomenit pana acum ca ar fi un fals) ca detine un diamant evaluat la 60 milioane de euro, pe care insa nici anchetatorii nu l-au vazut. In 2004, deoarece cauza era extrem de complexa, anchetatori romani au apelat si la serviciile speciale din SUA, o serie de precizari si lamuriri fiind facute de FBI, iar ulterior cazul a fost preluat de DIICOT. Culmea este ca, desi cauza era complexa, atat sarbul, cat si Romanescu s-au plimbat liberi prin Romania pana mai ieri. Si, culmea, in acest timp, au reusit sa obtina de la diverse banci romanesti – cu biletele la ordin false – credite de 300 milioane de dolari.

Anchetatorii au -pierdut- 7.000 de bilete la ordin

Acum, procurorii vorbesc de doar 178.000 de bilete la ordin false aduse in Romania de Iovanovic, desi in 2003 se preciza ca e vorba de 185.000 de bilete la ordin in suma de 2.000 USD fiecare. Ca atare, e vorba de o lipsa de circa 14.000.000 USD. Mai mult, desi inisial se preciza ca -bilete la ordin false sunt depuse in seiful cooperativei de credit din Timisoara-, acum anchetatorii spun ca acestea au fost introduse in Romania si depozitate de infractori direct la Raiffeisen Bank, unde de altfel s-au gasit 20.000 de bilete la ordin false. Mai ciudat e faptul ca, desi la inceputul anchetei nu se punea la indoiala autenticitatea certificatului de garantie al diamantului de 265 de carate, acum anchetatorii spun ca acesta ar fi fals.

Ca atare, toate aceste inadvertente ridica mari semne de intrebare. Prima mare intrebare: Cum de au reusit infractorii – despre care se spune acum ca ar fi fost ajutati de inca un fost politist (Mihai Rotar) si de un fost ofiter SRI (Dumitru Sauer – numele e similar cu cel al vicepresedintelui Ligii Culturale a Romanilor de Pretutindeni) – sa obtina credite de 300 milioane USD, in conditiile in care biletele la ordin s-au gasit de catre procurori in 2004 si ar fi trebuit sechestrate de acestia. Interesant e faptul ca nimeni dintre cei care supravegheaza sistemul bancar n-a observat ca biletele la ordin puse in ciculatie in 2003-2004 proveneau de la o banca americana falimentata inca din 1996.