
Liderii USL se bat în aceste zile să pozele în campionii moralității și în politicieni care promovează democrația. Totul în cadrul unui nou episod politicianist și demagogic potrivit căruia PDL încearcă să îi convingă pe români să nu se prezente la urne. Aceeași „cavaleri ai democrației” îi îndemnau pe cetățeni, la referendumurile din 2007 și 2009, să boicoteze scrutine similare. Dar dintr-o dată toții șefii USL suferă de amnezie și nu-și mai aduc aminte ce le ieșea pe gură doar cu câțiva ani în urmă. Evident, simbolul perfidiei este nimeni altul decât „steaua roșie a Moscovei”, Ilici Iliescu, hoțul de viitor pentru mulți români care au ales să plece să-și facă viața pe alte meleaguri. Un lider de paie fără curaj, un personaj vitriolant care a crescut la sânul său o multitudine de alți șerpi cu titlul generic de politicieni. "Eu, personal, nu voi vota la referendum. Asta o spun de pe acum. Și îndemn chiar la boicotarea acestuia, pentru că vreau să ne concentrăm atenția asupra alegerilor pentru Parlamentul European, care sunt foarte importante, pentru ca ne consacră statutul de țară membră a Uniunii Europene", spunea Ilici Iliescu în noiembrie 2007, atunci când românii erau chemați pentru a se alege sistemului de vot la alegeri, respectiv votul uninominal. Având o serie de lideri deloc carismatici, acest sistem nu avantaja PSD-ul care era în favoarea clasicelor liste cu sponsori ai formațiunii ridicați în Parlament. Astăzi, Ilici îl caracterizează pe președintele Băsescu ca fiind un „laș” iar decizia PDL de a boicota referendumul de pe 29 iulie este una „democratică”. Dar atunci cum era, bătrâne siloviki? Astfel că PSD a îndemnat atunci la boicot fără scrupule. Nici în 2009, lucrurile nu au stat altfel. La referendumul organizat atunci pe reducerea numărului de „consumatori de lux”, mai cunoscuți drept parlamentari, bătrânul edecar a avut aceeași atitudine manipulatoare de care se pare că acum uită. „Votul de la referendum nu are nici o consecință, așa că am ignorat buletinul de vot”, spunea „comunistul neevoluat” la ieșirea de la urne.
Călin, file de „democrație”
Lista „lupilor moraliști” continua cu fostul premier din flori, Călin Popescu Tăriceanu. „Mi s-a părut că Traian Băsescu s-a comportat, încă o dată, ca într-un restaurant. A dat comandă pentru un referendum și crede că procedura a fost îndeplinită”, spunea fostul președinte al PNL. Astăzi, Tăriceanu nu mai este atât de nemulțumit de astfel de acțiuni și îndeamnă plebei să iasă la urne pentru a le face jocul demiterii lui Băsescu. "Boicotarea referendumului anunțată azi de PDL aș califica-o ca un grav atac la democrație. Spun acest lucru deoarece participarea la vot a cetățenilor este un drept și o importantă obligație civică pe care fiecare dintre noi o avem pentru ca să putem influența destinul nostru, al copiilor noștri, al tuturor. Cred că nu avem dreptul dacă nu participăm la alegeri să ne plângem de situația care ne afectează din punct de vedere social, din punct de vedere economic sau din punct de vedere politic. La auzul acestei decizii, prima reacție a fost să mă gândesc la un proverb popular: 'Fuga este rușinoasă, dar este sănătoasă'", a spus recent Tăriceanu, într-o conferință de presă susținută la USL. În concluzie, atunci era bine pentru români să nu iasă la vot, astăzi e „democratic”. Ce moravuri ușoare are politica, coane Căline!
Felix îndeamnă spre urnele fericirii de la Grivco
Din aceeași categorie nu putea lipsi varanul-șef din ograda să de la Băneasa. Tolănit pe șezlongul de la Grivco, Felix a poruncit scibului său angajat să îi posteze mizeriile pe blog să scrie despre amenințarea la adresa României pe care o reprezintă „dictatorul Băsescu”. Cel care nu l-a lăsat să pună ghearele pe compania națională de sare și nu intervine pentru a-i stopa dosarul din instanță legat de combinațiile sale imobiliare cu terenuri din „dosarul I.C.A.”. „Din 29 iulie sper că România se va elibera de coșmar. Sper ca românii vor reîncepe să zâmbească, să trăiască normal, să se bucure de familii, de vise împlinite, de viață. Trebuie să ne eliberam de ură și de urât. România are dreptul la bine. Pe 29 iulie, românii se vor scutura de rău și vor vota pentru bine”, un îndemn mascat a lui Voiculescu pentru prezentare la urne. Numai că în 2007, aceeași români nu aveau același drept la viață bună și la reprezentanți cât mai buni în Parlament. "La referendum nu merg pentru că nu are rost. Avem deja o lege a votului uninominal, e un referendum fără rost”, declara atunci Felix, care părea să fie foarte interesant de un astfel de scrutin. La rândul său, pușcăriașul Adrian Năstase îndemna lumea să boicoteze referendumul de atunci din 2007. „La referendumul lui Băsescu nu mă duc. Dezbaterile trebuiau să se facă altfel, cred că miza este alta, dar nu vreau să fac politică aici”, spunea fostul lider al PSD, promotor și el de altfel al „democrației”. Propovăduit la o mare catastrofă, referendumul de atunci a fost invalidat din cauza faptului că nici măcar cinci milioane de români nu s-au prezentat atunci la urne.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















