Protestand fata de proiectul derulat de compania Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) in Romania, ieri, printr-o ceremonie medievala derulata in fata sediului guvernului maghiar, reprezentantii organizatiei Greenpeace au donat o bucata de teren, de marime simbolica, 1 metru patrat, in Rosia Montana, primului-ministru maghiar, Ferenc Gyurcsany (foto). -Donatia noastra reprezinta un gest simbolic prin care ii cerem primului-ministru sa fie un proprietar responsabil al acestui teren. Daca acest teren este achizitionat de compania miniera, in curand va fi baza unui iaz de decantare-, a declarat Noemi Nemes, coordonator campanii Greenpeace Ungaria. Organizatia ecologista i-a cerut totodata premierului maghiar sa intervina prin toate mijloacele politice si legale pentru suspendarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, care incalca legislatia romaneasca si europeana. -Daca Ungaria nu va exercita o presiune politica puternica asupra Guvernului Romaniei si nu va cere respectarea tratatelor internationale, un alt dezastru cu cianura ar putea sa ne ameninte tara-, a concluzionat Nemes. Gyurcsany a primit certificatul de proprietate pentru bucata de teren donata prin intermediul unui reprezentant si i s-a adus la cunostinta ca terenul a fost cumparat cu ajutorul Asociatiei Alburnus Maior – ONG fondat de cateva sute de localnici in scopul de a salva Rosia Montana.
Ingeniosul protest survine la scurta vreme dupa ce mai multe celebritati, inclusiv castigatoarea Premiului Oscar – actrita britanica Vanessa Redgrave -, au achizitionat o suprafata de teren de un metru patrat in Rosia Montana pentru a o impiedica pe Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) sa-si puna in practica proiectul.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















