Nu mai putin de 72 de copii seropozitivi din judetul Bacau, care se afla in tratament antiretroviral in Sectia de Boli Contagioase a Spitalului Judetean, nu si-au mai primit medicamentele vitale de trei saptamani. Parintii, disperati ca boala se va agrava in lipsa medicamentelor, bat zilnic drumul la spital, in speranta ca tratamentul poate fi reluat.
-Fata mea in varsta de 12 ani a fost depistata seropozitiva in luna ianuarie, dupa ani in sir de umblat prin cabinetele medicilor. Pana acum, a stat internata la Iasi, unde a primit si tratamentul pentru HIV, dar, o data externata, trebuie sa fie tratata la Bacau. Aici am aflat ca nu au medicamente si nu stiu incotro s-o apuc. Tratamentul nu poate fi cumparat din farmaciile orasului si chiar daca ar exista aceste medicamente pe rafturi, oricat si-ar dori un parinte sa-si salveze copilul, nu ar putea sa dea lunar zeci de milioane pe reteta-, spune Vasile G., tatal unui copil seropozitiv.
Neputinciosi, parintii copiilor infectati asteapta medicamentele ca pe o mana cereasca. In aceeasi situatie ca si cei 72 de copii aflati in tratament antiretroviral se afla si 19 adulti infectati cu HIV. -Dintre cei 32 de adulti dispensarizati, 19 se afla in tratament specific. Pana in martie, ei au primit tratament din medicamentele de anul trecut, pentru ca pe 2002 nu a avut inca loc licitatia. Aceasta nu se sustine la Bacau, ci la Iasi, unde exista Centrul zonal pe Moldova al programului SIDA. Speram ca medicamentele vor ajunge curand la spital, pentru ca o intrerupere a tratamentului de peste o luna duce la schimbarea intregii scheme de terapie-, ne-a decalarat dr. Valerica Stan, sefa Sectiei Boli Contagioase-adulti.
Banii alocati pentru luna martie programului HIV-SIDA exista la Casa Asigurarilor de Sanatate, dar nu se pot transforma in medicamente, intrucat nu a avut loc licitatia la nivel national pentru produsele farmaceutice specifice. -Anul acesta, pentru trei programe de sanatate – SIDA, TBC si Oncologie – s-a hotarat ca vor avea loc licitatii unice pe tara, astfel incat medicamentele sa fie procurate de la furnizorii care ofera pretul cel mai mic. In luna martie, pentru judetul Bacau, Casa Nationala a repartizat 1,2 miliarde de lei programului SIDA, dar acesti bani nu au putut fi trimisi la Iasi, intrucat nu a avut loc licitatia pe tara. Astazi s-a finalizat totusi o licitatie la nivel zonal, pe Moldova, si, in zilele urmatoare, medicamentele pentru bolnavii infectati cu HIV vor ajunge la Bacau-, ne-a declarat dr. Maria Tioc, responsabila programelor de sanatate din CAS.
Numarul total al copiilor seropozitivi dispensarizati in Sectia de Boli Contagioase a Spitalului Judetean este de 349 si, pe langa cei 72 de copii care sunt deja prinsi in tratament, medicii infectionisti solicita fonduri pentru inca 150 de minori infectati cu HIV. Acestora li se mai adauga si 14 adulti care indeplinesc criteriile pentru inceperea tratamentului specific. -Licitatia unica pe tara ar putea fi o solutie ca pacientilor aflati acum in tratament sa li se alature si alti bolnavi, intrucat cumpararea medicamentelor la pret mai mic atrage dupa sine cresterea numarului de produse cumparate din aceeasi suma alocata lunar-, a mai adaugat dr. Tioc. Solutia salvatoare pentru bolnavii a caror viata depinde de medicamente intarzie insa sa devina realitate, pentru ca licitatia cu pricina este lovita de incetineala birocratica.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















