Două case din localitatea prahoveană Berceni au fost distruse într-un incendiu, nicio persoană nefiind rănită, iar primele cercetări arată că focul ar fi fost pus intenționat de o rudă a unuia dintre proprietarii imobilelor. Potrivit ISU Prahova, flăcările s-au întins pe o suprafață de 200 de metri pătrați. În urma incendiului, au fost distruse cele două case în mare parte, precum și anexele gospodărești ale acestora, valoarea pagubelor ridicându-se la 400.000 de lei. Surse apropiate anchetei au declarat că primele cercetări indică faptul că focul a fost pus intenționat de bunicul unuia dintre proprietarii imobilelor. Acesta, din cauza unor neînțelegeri mai vechi, ar fi provocat incendiul la una dintre case, focul extinzându-se la locuința din apropiere.
Bogdan Cristescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















