Comunistii de la Chisinau s-au razbunat, in sfarsit, pe doi dintre liderii PPCD, care au initiat manifestatiile de protest din Republica Moldova. Comisia juridica pentru numiri si imunitati din Parlamentul basarabean a aprobat, ieri, cererea procurorului general de ridicare a imunitatii parlamentarilor crestin-democrati Iurie Rosca si Stefan Secareanu. Presedintele comisiei, deputatul comunist Maria Postoico, a declarat ca Procuratura Generala a prezentat probe video care demonstreaza ca -cei doi parlamentari au profanat drapelul de stat si au instigat minorii sa participe la actiuni de protest-. Potrivit lui Postoico, profanarea drapelului de stat inseamna -taierea stemei moldovenesti de pe steag si lipirea in mijlocul drapelului a hartei Romaniei Mari-. Deputatul comunist a precizat ca Procuratura a renuntat temporar la cererea de punere sub urmarire penala a lui Vlad Cubreacov, pana cand va fi clarificata disparitia acestuia. Oricum, cazul este mai complicat pentru comisie, deoarece Cubreacov avea si imunitate europeana, pentru ridicarea careia trebuia consultata APCE. Decizia comisiei ar putea fi supusa votului in sedinta de astazi a Parlamentului. Daca vor fi gasiti vinovati, cei doi deputati risca sa faca pana la trei ani de inchisoare.
Avertismente cu iz de penal
Puterea comunista nu se multumeste insa cu -decapitarea- liderilor PPCD. Procurorul general, Vasile Rusu, a atras atentia protestatarilor din centrul Chisinaului ca pot fi trasi la raspundere penala pentru participare la -actiuni ilegale-. El a afirmat ca Marea Adunare Nationala, organizata la 31 martie si care continua non-stop, are -caracter ilegal, anticonstitutional si incalca in mod flagrant normele democratice si principiile unui stat de drept-. Vasile Rusu a reamintit faptul ca -legislatia Republicii Moldova nu reglementeaza notiunea de ?çMare Adunare Nationala?ê, iar documentele adoptate la aceasta intrunire nu au putere juridica si nu pot fi executate de organele administratiei publice centrale-. Procurorul a afirmat ca lozincile scandate de protestatari si chemarile la rasturnarea conducerii cad sub incidenta Codului Penal.
Recompensa de zeci de mii de dolari
Guvernul de la Chisinau a anuntat, ieri, ca ofera o recompensa de 500.000 lei moldovenesti (37.000 de dolari) pentru orice informatii care vor conduce la localizarea deputatului Vlad Cubreacov, disparut la 21 martie. Zilele trecute, Serviciul de Informatii si Securitate a oferit 1.000 de dolari pentru informatii care sa conduca la localizarea deputatului. Prim-ministrul Vasile Tarlev a declarat ca -gasirea deputatului Vlad Cubreacov este atat in interesul Presedintiei, cat si al Parlamentului-. Grupul de ancheta nu a reusit pana acum sa obtina informatii care sa conduca la rezolvarea acestui caz. Procurorul Chisinaului, Petru Bobu, a declarat marti ca -expertii cerceteaza un fir de par cu o lungime de trei centimetri, care se presupune ca ar apartine deputatului si care a fost gasit intr-o tara straina, in circumstante foarte suspecte-. Bobu nu a precizat unde anume, -pentru a nu prejudicia ancheta-. Procurorul a mentionat ca, daca se va demonstra ca fiul de par gasit apartine deputatului dat disparut, ancheta va renunta la cateva versiuni si se va concentra pe una singura, potrivit careia parlamentarul s-ar putea sa fi fost rapit si dus peste hotare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















