Home Social Lipsa banilor distruge copiii încă de mici

Lipsa banilor distruge copiii încă de mici

DISTRIBUIŢI

Autoritățile nu mai știu ce să facă pentru stoparea abandonului minorilor

Sărăcia familiei și plăcerea părinților pentru pahar „condamnă“ la un trai de coșmar mii de copii. Micuții sunt abandonați de mame la marginea drumului sau sunt luați de angajații de la direcțiile pentru protecția copilului de lângă cei care ar trebui să aibă grijă de ei. Acest fenomen al neglijenței părinților față de copii a luat amploare în județele din Moldova și din sudul țării. Aici, majoritatea părinților, sub pretextul că nu mai au bani pentru a asigura traiul micuților  de pe o zi pe alta, îi duc în centrele de îngrijire pentru copii. Ce-i drept, sărăcia face ravagii, însă există numeroase comunități locale în care nici primăriile, nici biserica nu se implică în rezolvarea problemelor familiilor prin ale căror buzunare „bate vântul“. La toate acestea se adaugă, deseori, și indiferența părinților. Potrivit secretarului de stat la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC), Ileana Savu, „numărul copiilor abandonați în județele cele mai sărace a crescut cu 50% sau chiar cu 100% în primul trimestru al acestui an față de perioada similară a anului 2008. Creșterea s-a produs în zonele sărace: Bacău, Vaslui, Iași, Giurgiu, Ialomița. La Vaslui și la Iași, spre exemplu, creșterea a fost de 50%, iar la Bacău, chiar de 100%“. Familiile sărace nu primesc nimic altceva în afară de ajutoarele acordate de la primării, conform legii, și alocațiile pentru copii.
„Este important și ajutorul bănesc, însă părinții trebuie să fie sprijiniți și să-și aducă copiii într-un loc sigur. Aici mă refer la centrele de zi pentru copii, unde micuții primesc o masă caldă pe zi, se pot spăla și își pot face lecțiile. În acest timp, părinții pot munci sau își pot căuta de lucru. La centru, copiii stau doar o parte din zi. La ora actuală, avem doar 350 de asemenea centre în condițiile în care, în țară, există 3500 de comunități locale. Într-adevăr sunt foarte puține centre de zi față de necesar“, a precizat, pentru „Curentul“, Ileana Savu. În prezent, „ANPDC derulează un proiect, finanțat de Banca de Dezvoltare a Comunității Europene pentru construirea de noi centre de zi“. Valoarea proiectului se ridică la 14 milioane de euro. Cele 200 de noi centre de zi trebuie finalizate până în anul 2012. Primăriile, îndeosebi cele din comunitățile sărace, au început să trimită proiecte. Ileana Savu recunoaște că problema abandonului nu va fi rezolvată prin construirea altor 200 de asemenea instituții pentru copii, „dar este un pas înainte“. Într-un centru de zi au loc, periodic, cel mult 100 de copii. Savu este nemulțumită de atitudinea unor primari față de abandonul copiilor. „Direcțiile județene pentru protecția copilului le solicită date despre familiile sărace cu copii și ei nu le pun la dispoziție. Din cele 3500 de comunități locale, aproape jumătate nu au asistenți sociali. Acești asistenți sociali trebuie să cunoască situația familiilor din comunitate și să încerce să-i convingă pe părinți să nu-și abandoneze copiii“. Cert este că, în prezent, România se situează pe primele locuri în Europa în ceea ce privește abandonul copiilor. Sărăcia și alcoolismul îi determină pe părinți să-i părăsească pe cei cărora le-au dat viață. Dar mulți părinți își îneacă amarul sărăciei în pahar, nu pot sau nu vor să muncească și tot în sărăcie trăiesc.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.