
Stejarul generalului Henri Mathias Berthelot de lângă Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ din Iași se află într-o stare deplorabilă. Istoria a fost dată uitării, iar în amintirea generalului cu rol semnificativ pentru trecutul României au rămas doar gunoaiele.
Deșeurile din jurul copacului nu mai fac pe nimeni care trece prin preajmă să-și aducă aminte de memoria generalului francez care a avut un rol covârșitor în primul război mondial la intregirea României. ?ê?£i totuși, gunoaiele din jurul copacului nu reprezintă singura problemă. Arborele care a fost plantat chiar de generalul francez se deteriorează pe zi ce trece iar autoritățile ieșene par nepăsătoare în acest caz. Stejarul care a fost nominalizat la competitia „Arborele Anului 2010“ a fost lăsat în paragină. În timp ce unul dintre cei mai încărcați de istorie arbori ai țării a ajuns îngropat în gunoaie, autoritățile ridică neputincioase din umeri. Stejarul ce are mai bine de un secol pare să îi lase impasibili. „Cei de la teatru trebuie să se ocupe, nu suntem noi proprietari. Proprietarul trebuie să aibă grijă de arborele monument“, a spus Galea Temneanu, purtătorul de cuvânt al Agenției pentru Protecția Mediului din Iași. Pasând problema de la unii la alții, nimeni nu pare să ia vreo măsură.
Generalul Berthelot, uitat de români
Arborele cinstește memoria generalului francez, fiind plantat chiar de Berthelot însuși. Academicianul Leucov Mandache, fostul director al Grădinii Botanice, este de părere că ar trebui să existe o instituție specială care să se ocupe de toate vestigiile naturii dar până în prezent nu s-a realizat nici un demers în acest sens.
Generalul Henri Mathias Berthelot a condus „Misiunea militară franceză“ și a contribuit semnificativ la reorganizarea armatei române în timpul războiului de întregire. A fost declarat ulterior cetățean de onoare al României și ales membru de onoare al Academiei Române. Dacă unul din oamenii cheie în procesul făuririi României a lăsat toată averea mostenire țării, în schimb autoritățile care ar trebui să se ocupe de memoria generalului au lăsat în paragina copacul plantat chiar de el. „În afară de faptul că a fost militar, trebuie știut că generalul Berthlot a fost și ferment al culturii. Timpul în care generalul a venit în Iași nu trebuie scos din contextul vremii. Iașul în acea perioadă a devenit centrul românismului. Din cauza unor chestiuni evenimențiale, Germania a obligat armata să aibă un anumit comportament motiv pentru care generalul a trebuit să se retragă. La plecare acesta a spus că se va întoarce și s-a ținut de cuvânt. A revenit la Iași și a avut un rol semnificativ în istorie, astfel că a mai fost invitat o dată la Iași pentru a fi făcut cetățean de onoare. Pentru a se păstra vie amintirea generalului s-a denumit și o stradă cu numele lui. Mai tărziu ieșenii și-au propus să-l invite din nou pe general. Cu aceasta ocazie într-un ciubar mare (vas mare de lemn) au pus la dispoziția generalului un arbore pentru plantat. Acest stejar nu este doar un monument al naturii, ci și un arbore memorial legat de o personalitate cu implicații deosebite.“, a afirmat Leucov Mandache, academician și fost director al Grădinii Botanice.
Cinstirea memoriei generalului a fost onorată în mai multe orașe din țară. O localitate din județul Hunedoara îi poartă numele, General Berthelot, numită anterior Fărcădinul de Jos. Strada Fântânii din București, după ce a purtat o vreme și numele de Carl Luegger, a fost redenumită după primul război mondial strada General Berthelot. Un alt bust al generalului Berthelot se găsește lângă Mausoleul de la Mărășești. Cu ocazia Zilei naționale a României, Consulatul General a României la Strasbourg obișnuiește să depună o coroană de flori la bustul generalului Berthelot, amplasat pe rue de Boston, în fața parcului de la citadelle Strasbourg – Esplanade.
Irina Popescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















