La Repubblica: PSD, un epigon al PCR

Cadou de 23 august pentru Ponta și Iliescu

Fosta zi națională a României, sărbătorită timp de peste patru decenii comuniste, trezește încă amintiri nostalgice în rândul celor care au apucat să vadă defilările și manifestațiile din România pe vremea când răsuna de ovații, iar cuplul de dictatori saluta mulțimea de la tribuna oficială. Astăzi nu mai sunt dictatori cărora să li se aducă omagii și nici motivație comunistă care să organizeze oamenii pentru preaslăvirea conducătorului, dar în spiritul tradițional simțim parcă pentru prima dată de la căderea regimului ceaușist, că acestea lipsesc. România ”democratică” pare acum, sub stindardul USL, mai comunistă ca oricând și în acest aspect le aducem un ”omagiu” celor care se declară democrați de stânga dar conduc țara mânați de pornirile comuniste ce par să le fiarbă în vene la fiecare apariție publică. Nu putem așadar, să îi uităm pe premierul Victor Ponta și ”bunicuța” tuturor PSD-iștilor, Ion Iliescu, în ziua de 23 august și să nu le facem un cadou de ”apreciere”, deloc contemplativă însă, a orchestrării evenimentelor post-comuniste și a rolului domniilor lor în viața politică din România ce se vrea democrată, măcar cu numele.
Cotidianul italian ”La Republica” publică un articol care ilustrează în modul cel mai realist haosul vieții social-politice din România dar mai ales ipocrizia comunismului mascat în social-democrație transmis parcă din ”tată în fiu” de la Ion Iliescu la Victor Ponta. Articolul dur din ”La Republica”, semnat de Adriano Sofri, caracterizează dramatic șacalii PSD-iști care se zbat să subjuge o țară ce tânjește spre democrație, deși legată de fantoma practicilor comuniste.
Ne-am fi așteptat ca un fost activist de extremă stângă așa cum este Adriano Sofri, să rezoneze mai mult cu aripa de stânga din România, reprezentată de veșnicul și parcă nemuritorul Iliescu și mai micul și neexperimentatul Victoraș, dar jurnalistul italian atacă de la persoane la doctrine, tot ce înseamnă politică post-comunistă a edililor PSD cu motive mai mult decât întemeiate, deși triste pentru biata Românie. Apogeul haosului post-comunist, pare însă să fi fost atins în această vară, prin brutalitatea USL și disperarea liderilor acestei grupări de a pune mâna cât mai repede și prin orice metode pe putere. În nemărginita lor superficialitate și lipsă de considerație pentru țară, nici Victor Ponta, nici Ion Iliescu și cu atât mai puțin labilul Crin Antonescu nu au avut înțelepciunea cea de pe urmă de a aplica proverbul ”cu răbdarea treci marea”, năpustiindu-se prin manipulări ieftine și amenințări de mafie, asupra instituțiilor democratice ale statului, atât cât mai era el de drept, cu viteza cu care atacă o haită de prădători înfometați.  
Cotidianul italian descrie partidul social-democrat ca fiind un ”epigon al partidului comunist”, în ciuda numelui acestuia. ”PSD-ul, a obținut majoritatea parlamentară datorită unei aliențe cu partidul național-liberal și a folosit guvernul pentru a efectua mai multe scamatorii asupra organelor judiciare și pentru a pune sub acuzare și a-l declara decăzut pe Traian Băsescu, de la partidul democrat.”, scrie Sofri.

În spatele lui Ponta și a tovarășilor săi de atac se află tot Ion Iliescu, ajuns la venerabila vârstă de 82 ani, vicleanul din „eșalonul doi“ al lui Ceaușescu, cel care, dacă nu a fost sforarul, așa cum susțin mulți, al „revoluției“ din ’89, a fost cu siguranță manipulatorul și beneficiarul, astfel încât a făcut o revoluție pe jumătate și crudă, spre deosebire de cele „de catifea”, nu doar din Cehoslovacia lui Havel, dar chiar din Bulgaria. Și execuția lui Ceaușescu și a soției nu a fost mai curată decât cea a lui Gaddafi. Iliescu a fost apoi omul care a trimis mii de mineri să-i bată la sânge pe studenții din București în 1990 (aceasta fiind probabil ideea dumnealui despre democrație) și care a condus cu continuitate „tranziția” românească. Săracii studenți – și săracii mineri, pe termen lung.
Nemilos și fără vreo urmă de considerație pentru liderul Victor Ponta, Sofri amintește rușinosul episod al plagiatului de care premierul a fost acuzat pe bună dreptate și în fața căror acuzații, cu nonșalanță ”s-a făcut că plouă” și și-a văzut mai departe de funcție. ”Farsa și tragedia se amestecă, în mod natural. Ponta, de exemplu, descoperit și el că a copiat o bună parte din teza sa de doctorat, a reacționat în mod variat, desființând autoritatea Comitetului responsabil da valabilitatea titlurilor de studiu, sau susținând că în 2003, anul redactării tezei, folosirea ghilimelelor la citate nu era în vigoare… (Plagiatul doctoral, care la noi este chestie de „trote“ (porecla lui Renzo Bossi ), i-a costat demisia pe președintele republicii ungare sau pe ministrul Apărării din Germania).” adaugă Adriano Sofri în articolul său.
În ceea ce îi privește pe oameni, aceștia se raportează la haos cu haos, nemaiștiind pe cine să susțină și pe cine să condamne. Pe străzile Bucureștiului se strigă incoerențe politice cu valoare de ideologie declarativă dar nesusținută de substanță sau unitate. Aceleași reproșuri și aceleași dorințe sunt scandate pe străzile Capitalei, în disperarea de a se găsi un antidot la criza ce a pus stăpânire pe România. ”Nu e surprinzător că, într-un context public similar, opiniile cetățenilor români sunt în același timp extreme și interschimbabile. ?ê?£i aud folosindu-se cu aceeași indignare și amărăciune aceleași argumente pentru susținerea sau respingerea lui Băsescu sau Ponta (sau Iliescu) și deseori și pe unul și pe altul. Unii spun că trebuie așteptat ca tinerii să sosească și să schimbe totul; alții, mai mulți, spun că deja i-au așteptat și că tinerii au sosit și nu schimbă nimic și majoritatea pleacă, sau abia așteaptă să plece. Cei mai mulți spun: «Ce vrei să faci, noi românii suntem făcuți așa, nu e nimic de făcut»; este expresia cea mai proverbială.”, conchide Adriano Sofri, în articolul său intitulat ”Debandada din București”.

Irina Popescu