Medicii de familie si specialistii din ambulatoriu ori din centrele medicale pot deveni, in cel mult trei luni, proprietarii cabinetelor in care isi desfasoara activitatea. Procedurile incep la data de 15 august 2006, cand administratiile locale vor face publice spatiile ce vor fi vandute. La nivel national sunt peste 16.000 de doctori care se inscriu in aceasta categorie, dintre care aproape 12.000 sunt medici de familie in contract cu casele de asigurari de sanatate.
-De la jumatatea lunii august, primariile de sector si cea a municipiului vor afisa, pe site-urile institutiilor, cabinetele care urmeaza sa fie privatizate. Ţin foarte mult ca doctorii sa devina stapanii cabinetelor pentru ca numai asa vor fi interesati sa le doteze. In Bucuresti, sunt aproape doua mii de medici care ar putea cumpara cabinetele in care isi desfasoara activitatea-, a precizat ieri Adrian Neacsu, seful Autoritatii de Sanatate Publica a Capitalei.
Legea 236/2006, prin care se modifica si se completeaza OUG 110/2005 privind vanzarea spatiilor cu destinatie de cabinete medicale, precum si a spatiilor in care se desfasoara activitati conexe actului medical, a intrat in vigoare la 1 iulie.
Din actul normativ reiese ca vanzarea spatiilor proprietate privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor in care se desfasoara activitati conexe actului medical va fi posibila in cel mult trei luni.
Prin spatiu medical se intelege spatiul in care se desfasoara efectiv activitate medicala si activitate medicala conexa, precum si cota indiviza corespunzatoare din spatiul comun. Prevederile se aplica si spatiilor medicale ale ministerelor cu retea sanitara proprie, cu acordul ministerelor de resort.
Spatiile medicale situate in imobile reglementate de Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile ulterioare, pot fi vandute dupa definitivarea situatiei juridice a acestora, potrivit legislatiei in vigoare.
Au dreptul sa cumpere spatiile medicii de familie, dentisti, biologii, biochimistii, fizicienii, tehnicienii dentari si celelalte persoane fizice cu drept de libera practica, ce desfasoara activitati conexe actului medical si care detin in mod legal spatiul respectiv, precum si persoanele juridice/institutiile de invatamant superior medical, care, detinand in mod legal spatiul, au ca obiect unic de activitate furnizarea serviciilor medicale sau desfasoara activitati de invatamant superior medical.
Spatiile medicale care se afla in sediile consiliilor locale si judetene, regiilor si societatilor comerciale cu capital majoritar de stat, scolilor si altor institutii publice pot fi vandute numai cu acordul expres al proprietarului.
In termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a legii, consiliile judetene sau consiliile locale vor trebui sa aprobe prin hotarare lista spatiilor din proprietatea privata a acestora ori din proprietatea privata a statului si care se afla in administrarea lor, ce urmeaza sa fie vandute potrivit dispozitiilor prezentei ordonante de urgenta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















