Ion Iliescu, bolșevicul „tranca-fleanca”: „Parlamentul trebuie să aibă o poziție activă, nu pasivă”

Trădat de vechile reflexe de politruc bolșevic, obișnuințe care nu-l lasă să-și trăiască liniștit bătrânețea, Ion Iliescu se preschimbă, de la o zi la alta, într-o baborniță cârcotașă care, sprijinită de uluca gardului, se rățoiește la toată lumea care trece pe uliță. Fără a băga în seamă faptul că proteza prost ajustată îi joacă uneori niște feste de-a dreptul penibile, bătrâna cotoroanță școlită la Moscova clămpănește, aproape zilnic, vrute și nevrute. Intrat într-un con de umbră care l-a trecut pe „linia moartă” a lumii politice, lume care nu i-a mai acordat decât rolul de președinte onorific al PSD, Iliescu a fost, pur și simplu, resuscitat și readus în viața publică de recenta criză care a zguduit viața noastră politică. Criză deosebit de gravă care i-a dat ocazia să demonstreze că, deși a fost, cândva ales, reales și răs-ales, nu a înțeles mai nimic din dinamica realităților contemporane. Nemaiavând acces la vreo tribună parlamentară, Iliescu nu se lasă, cu nici un chip, acoperit de hărmălaia dâmbovițeană. Ba din contră, face tot ce-i stă în putință s-o întărească și să-i sporească haosul. Vorbește întrebat și mai ales neîntrebat, iar atunci când nu-i răsare în cale nici un ziarist care să-l îndemne să-și dea cu părerea, apelează la blogul personal, diabolica in­venție care permite chiar și mu­ților să vorbească. Ba chiar și pușcăriașului Adrian Năstase. În primăvara acestui an, ascunsă prin hățișurile electronicii, bătrâna codoașă bolșevică le-a răspuns tuturor celor care i-au zis „La mulți ani”. ?ê?£i a făcut-o exact așa cum știe mai bine: într-o limbă de rumeguș, care-ți strepezește timpanele când o asculți: „Cu vârsta, fiecare zi e o primăvară, chiar dacă … am împlinit 82 de ani. Este o vârstă a bilanțului, deși toată viața am încercat să evaluez lucrurile cu luciditate, și mi-am asumat ceea ce am făcut…” Serios soro, chiar așa? Oare n-om fi aflat noi că ți-ai asumat morții Revoluției sau „Mineriadele”? Ori hoția generalizată care s-a întins peste toată țara, mai abitir ca o epidemie de ciumă, de-a lungul tuturor celor „en”-șpe mandate în cursul cărora ne-ai condus de la Cotroceni? Tot atunci, de ziua lui, Iliescu a continuat să-și dăscălească „fanii” în fața cărora s-a și confesat: „Nu știu dacă am făcut istorie, dar sigur am reușit să las ceva în istoria României.” Da, ai lăsat exact ceea ce ai învățat la Moscova: un simulacru de democrație în spatele căruia s-au ascuns haosul, jaful și domnia bunului plac.

Noroc cu criza politică!

Dar asta nu a fost mai nimic. Adevărata resuscitare a lui Ion Iliscu s-a produs, cîteva luni mai târziu, cu puțin înainte de criza politică declanșată prin de­miterea guvernului Ungu­reanu. Atunci, când președintele Băsescu i-a oferit fostului „Cârlan” Victor Ponta șefia Executivului, „Moș Clănțău” s-a trezit vorbind, ușor incoerent, în fața unor ziariști: „Nu sunt favorabil unei asemenea chestiuni, ca Victor Ponta să accepte o nominalizare la funcția de premier. S-ar impune un Guvern tranzitoriu pentru o perioadă scurtă, format din oameni independenți, cunoscuți, cu o anumită pregătire, care să se ocupe exclusiv de pregătirea alegerilor așa cum a fost în 91 cu guvernul Stolojan.” În plus el s-a mai lăudat că: „am remarcat în ultima perioadă că Victor Ponta este împins să accepte funcția de premier dacă moțiunea de cenzură a USL este adoptată în Parlament. Printre cei care au declarat că USL trebuie să «reclame funcția de premier» pentru Victor Ponta a fost liderul PNL, Crin Antonescu”. În replică, Ponta l-a mângâiat atunci pe creștet pe bătrânul PSD-ist după care i-a replicat spunându-i plin de țâfnă, că „ascultă cu respect opiniile oamenilor experimentați, dar că deciziile aparțin liderilor USL”. După care, la scurt timp, „ucenicul” chiar a acceptat oferta lui Băsescu. Deși nu mai este decât un simplu chibiț, Iliescu n-a contenit să se poarte mai cicălitor ca o soacră pisăloagă, care-și vâră nasul în toate rahaturile. Motiv pentru care și l-a vîrât inclusiv în ceea ce privește miniștrii pe care și i-a ales „ucenicul vrăjitor” Victor Ponta. Concret, Ion Ilici Iliescu s-a arătat nemulțumit de cel ales să conducă Ministerul de Interne: „Nu mă încântă numirea lui Rus la Interne. Dar Ponta l-a susținut, iar răspunderea pentru această numire o va purta tot el”. Încă nu este foarte clar dacă, în această privință a avut sau nu dreptate, dar de spus, a spus-o. La scurt timp după această intervenție s-a declanșat procesul de suspendare a președintelui ales, proces în urma căruia Antonescu s-a trezit avansat de la rangul de „Căcărău” la cel de chiriaș interimar la Palatul Cotroceni. Deși intervenția lui despre „Nu sunt favorabil….” s-a dovedit a fi un eșec politic, Iliescu nu s-a lăsat înfrânt și, așa cum îi stă bine unui bolșevic sadea, și-a continuat „lupta” de pe meterezele blogului personal. De unde a spus tot ceea ce i-a trecut prin cap.

Arțăgos cu Occidentul

Pus față în față cu cererile cancelariilor occidentale pri­vitoare la respectarea legalității în țara noastră, Iliescu a replicat, pe 12 iunie, exact ca pe vremea Comintern-ului. Întrebat cum vede reacțiile unor lideri europeni față de situația din România, el a întrebat retoric, dar plin de tupeu: „Ehh, care lideri dom’le?”. Iar atunci când i s-a oferit exemplul cancelarului german Angela Merkel, a sărit ca ars, demonstrând că nu cunoaște nici măcar o iotă, nici despre subtilitățile politicii externe nici despre uzanțele diplomatice: „Păi doamna Merkel face parte din aceeași familie politică și e o solidaritate de partid la nivel european, dar se joacă cu chestii deastea…”: Care chestii tataie? „Chestiile astea”, de care tu habar n-ai, au fost clădite, pas cu pas, de-a lungul unor ani lungi, la capătul cărora România chiar a ajuns să conteze pentru cele mai importante țări din lumea civilizată. Dar tu nu ai cum să înțelegi asemenea subtilități căci, nici acum, mintea ta nu reușește să treacă dincolo de mesajele subliminale pe care le transmit foștii tăi stăpâni prin intermediul sait-ului „Vocea Rusiei”. Ceva mai târziu, Ion Ilici Iliescu s-a rățoit, la fel de arțăgos, și la trimisul american care a venit special pe meleagurile noastre: „Sosirea intempestivă a subsecretarului de stat al SUA la București și opiniile exprimate, cu acest prilej – vădit influențate de campania de dezinformare reușită de partizanii d-lui Băsescu (reflectate, de altfel, și în declarațiile d-lui Barroso), constituie un fapt regretabil”. ?ê?£i nu numai atât, pentru că: „Este, însă, surprinzător, cu câtă ușurință unele cancelarii occi­dentale (și inclusiv reprezentanții lor la București) pot fi influențate de campania de intoxicare desfășurată de susținătorii d-lui Băsescu și câtă lipsă de sensibilitate și respect pot manifesta acestea față de un vot popular, exprimat la un Referendum organizat în mijlocul verii, în ciuda boicotului proclamat de dl. Băsescu și susținătorii săi”. Motiv pentru care, la fel ca orice lider comunist care se respectă, Iliescu n-a pregetat să dea și niscaiva „directive” și „indicații pre­țioase” pentru viitor: „Acestea trebuie să constituie, însă, o temă de reflecție serioasă și totodată un obiectiv pentru o acțiune amplă, din partea autorităților și în special a MAE, vizând contacte active și o informare, promptă, obiectivă și cât mai completă, a aliaților și partenerilor noștri. Este, cred, o temă de dezbatere și cu întreg corpul diplomatic, care se va reuni la București, la începutul lunii septembrie, cu prilejul «Zilei diplomației române»”. Aleluia, și să fie primit!

Independența justiției? Ce-i aia?

Faptul că Ion Iliescu nu pricepe mai nimic din ceea ce reprezintă acum România în cadrul politicii europene și, de ce nu, mondiale, ar mai putea fi înțeles. Atenție, de înțeles, nu și de acceptat. Dar faptul că habar n-are cum stau lucrurile cu „separația puterilor în stat” este de-a dreptul scandalos pentru un fost lider care se laudă că „Este sigur că am reușit să las ceva în istoria României: reconstrucția ei democratică și, împreună cu aceia care au crezut în acest țel al României, ancorarea ei în spațiul civilizațional occidental”. As­cuns prin tenebrele Interne­tului Ion Iliescu și-a permis să-și dea cu părerea atât despre justiție cât și despre o presupusă atot-puternicie a Parlamentului care, după mintea lui, nu este decât un alt soi de Marea Adunare Na­țională, așa cum era pe vremea când el însuși se gudura printre picioarele lui Nicolae Ceaușescu. Cu doar două zile în urmă, atunci când Parlamentul nu trebuia să îndeplinească decât simpla formalitate de a lua act de decizia Curții Constituționale, Iliescu a declarat, pe 27 august, că: „Parlamentul ar trebui să corecteze decizia Curții Constituționale și să-l demită pe președintele suspendat Traian Băsescu” Tot atunci el a mai spus că judecătorii CCR au apelat la un „artificiu nefiresc” pentru invalidarea referendumului, iar parlamentarii ar trebui să țină cont de faptul că s-a îndeplinit condiția de prezență, deoarece nu sunt „mai mult de 15 milioane de alegători”. Mai mult decât atît, a fost de părere și că „Parlamentul poate lua decizia finală și trebui să aibă o poziție activă, nu una pasivă”. În plus, Iliescu nu s-a dovedit a fi mai ponderat nici în ceea ce privește anchetele derulate de procurorii care se zbat să descâlcească ițele infracțiunilor comise cu ocazia recentului Referendum. Motiv pentru care s-a pus  pe bocit, direct de pe blogul personal: „Nu credeam ca, după Revoluția din Decembrie 1989, îmi va fi dat să asist la asemenea manifestări de un primitivism feroce – haite de procurori care dau năvală peste oameni în case, în mediul rural, pentru a-i chestiona dacă au fost la vot pentru referendum. În ce lume trăim?!!! De unde au răsărit asemenea specimene, venite parcă din grote primitive? Dar, mai ales, cine i-a trimis într-o asemenea misiune, de esență fascistă?” s-a întrebat Ilici, mânat de o sfântă mânie proletară. ?ê?£i, semn clar că-l doare exact în pingele de independența justiției, a încheiat cerând intervenția promptă a Marii Adunări Na­ționale, pardon… a Parla­mentului României: „Parlamentul, ca «organ reprezentativ suprem al poporului român» este dator să intervină energic și să cheme la ordine conducerea Parchetului General pentru abuzurile săvârșite, să o determine să-și respecte atributele conferite de Constituție”. Ei, dacă ar fi s-o parafrazăm pe Coana Leana, i-am putea spune lui Ion Ilici Iliescu: „Vezi că te râd colegii…”. 
La o primă vedere, am putea crede că toate astea nu sunt decât un șir de vorbe goale, bodogănite de un bătrân senil. Dar nu-i nici pe departe așa. Mergând pe principul „un nebun aruncă o piatră în baltă după care o sută de inși se aruncă să o scoată” marii noștrii bărbați politici au preluat, din mers spusele lui Ilici și le-au rostogolit peste tot, pe post de soluții politice ale crizei în care tot prostia lor i-a aruncat, și ne-a aruncat pe noi toți. Atacurile la adresa oficialilor străini s-au regăsit, aproape identic, atât în discursurile interimarului Vodă-Căcărău, cât și a bravului nosru premier plagiator, precum și în cele ale altor senatori și deputați USL-iști, care se cred mari bărbați ai neamului. Dar și în giumbușlucurile arătării care răspunde la numele de Ioan Ghișe, omul-sandviș care se dă în spectacol de câteva zile încoace. Ei… dacă ridicolul și prostia ar ucide, până acum am fi scăpat demult de toate pațachinele astea care se duc în Parlament doar ca să doarmă și să se înjure pe banii noștrii.

Vasile Surcel