Timp de trei zile, la sfarsitul acestei luni, o comisie a International Council on Monuments and Sites (ICOMOS) va fi prezenta la Sibiu pentru a evalua stadiul de pregatire a orasului in vederea includerii lui pe lista ansamblurilor monumentale din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Evaluarea facuta de expertii in domeniul monumentelor istorice survine in urma propunerii primite la finele anului trecut de UNESCO din partea Romaniei de includere a centrului istoric al vechiului Hermannstadt pe lista obiectivelor Patrimoniului Mondial al acestuia.
Procedurile de evaluare au inceput inca din luna februarie a acestui an, urmand ca verdictul sa fie dat la inceputul anului viitor. In cazul unui raspuns pozitiv, burgul se va adauga altor sapte obiective de la noi din tara aflate deja pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO: Delta Dunarii, ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania, Manastirea Horezu, bisericile din nordul Moldovei, cetatile dacice de la Orastie, bisericile maramuresene din lemn si centrul istoric al Sighisoarei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















