
Agenția Spațial?ç?¢ Română (ROSA), coordonatorul național al activit?ç?¢ților din domeniul spațial, invită toți iubitorii spațiului s?ç?¢ contribuie la desf?ç?¢șurarea ediției din acest an a Săptămânii Mondiale a Spațiului Cosmic, între 4 și 12 octombrie, potrivit unui comunicat.
S?ç?¢pt?ç?¢mâna Mondial?ç?¢ a Spațiului Cosmic este o s?ç?¢rb?ç?¢toare internațional?ç?¢ a științei și tehnologiei și a contribuțiilor acestora la îmbun?ç?¢t?ç?¢țirea condiției umane.
S?ç?¢pt?ç?¢mâna Mondial?ç?¢ a Spațiului Cosmic este dedicat?ç?¢ în primul rând profesorilor, elevilor și studenților, fiind, îns?ç?¢, deschis?ç?¢ particip?ç?¢rii tuturor. Instituții publice, firme, muzee, organizații non-profit, cadre didactice, chiar și persoane fizice pot organiza evenimente pentru a s?ç?¢rb?ç?¢tori spațiul. În anul 2011 au avut loc peste 100 de evenimente în mai bine de jum?ç?¢tate din județele României, aflată pe primul loc în lume ca participare. De la mic la mare, participanții români s-au implicat în explorarea universului cu ochii minții. Multe dintre evenimente au avut loc în mediul rural, presa național?ç?¢ și local?ç?¢ implicându-se în promovarea acestor evenimente în rândul publicului.
Evenimentele au fost diverse, de la spectacole, proiecții de filme, carnavaluri spațiale pân?ç?¢ la lans?ç?¢ri de rachetomodele. Imaginația și inventivitatea organizatorilor și participanților s-au dovedit f?ç?¢r?ç?¢ limite, iar frumusețea spațiului cosmic și entuziasmul participanților sunt o garanție c?ç?¢ în România o nouă generație de oameni de științ?ç?¢ se afl?ç?¢ în formare.
Și în anul 2012, românii sunt așteptați s?ç?¢ contribuie la s?ç?¢rb?ç?¢torirea S?ç?¢pt?ç?¢mânii Mondiale a Spațiului Cosmic, Agenția Spațial?ç?¢ Român?ç?¢ oferind diplome celor mai merituoși organizatori.
Adunarea General?ç?¢ a ONU a decis, în anul 1999, ca acest eveniment s?ç?¢ aib?ç?¢ loc în fiecare an între 4 și 10 octombrie, s?ç?¢rb?ç?¢torind lansarea, pe 4 octombrie 1957, a primului satelit artificial al Terrei, Sputnik 1, care a deschis calea explor?ç?¢rii spațiului cosmic, dar și semnarea, pe 10 octombrie 1967, a Tratatului asupra principiilor care guverneaza activit?ç?¢țile statelor în explorarea pașnică a spațiului cosmic, inclusiv a Lunii și a celorlalte corpuri cerești.
Mediafax
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















