Premierul Adrian Nastase a reprosat, ieri, presei, in cadrul teleconferintei cu prefectii, ca nu a prezentat -corespunzator- vizita in Romania a premierului italian Silvio Berlusconi. Primul- ministru a fost de parere ca mass-media, si in special televiziunile particulare, nu au acordat importanta cuvenita acestui eveniment, considerand prioritare subiecte de genul -violuri palpitante, sinucideri si mici hotii-, in timp ce presa italiana a manifestat un interes mai mare fata de acest eveniment. -Daca noi vom spune ca nu avem alte subiecte decat o pisica ce sare de pe bloc si nu ne vom indrepta atentia spre anumite chestiuni, nu vom reusi sa miscam lucrurile din loc-, a spus premierul.
Nastase a mai criticat presa si pentru faptul ca nu a reflectat aprecierile favorabile la adresa Romaniei, facute, recent, de comisarul european pentru extinderea UE, Gunther Verheugen. -S-a preluat, in schimb, o stire falsa, si anume aceea ca Romania este exclusa din programul SAPARD, fara sa se verifice aceasta stire-, a declarat premierul. El a mai acordat mass-media o nota proasta si pentru modul in care a redat festivitatile de la Geneva consacrate comemorarii lui Nicolae Titulescu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















