Muzeul Civilizației Montane va fi inaugurat, sâmbătă, în stațiunea montană Rânca, a precizat, marți, directorul Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj, Ion Cepoi.
Odată cu inaugurarea muzeului, aflat la o distanță de 200 de metri de intrarea în stațiunea Rânca, va avea loc și un spectacol de muzică, dar și hramul bisericii de la Rânca, iar duminică va avea loc un târg de animale.
„Sâmbătă, 8 septembrie, va avea loc un eveniment pe care personal îl consider a fi unul major. Este vorba despre punerea în practică a unui proiect care durează de mai bine de 20 de ani, inaugurarea Muzeului Civilizației Montane. E o locație nouă, cu prilejul acesta se inaugurează și Casa Obștii Cerbul din Novaci. În foarte scurt timp după inaugurare, muzeul va putea să fie cu adevărat un muzeu viu, în sensul că, pe lângă partea muzeistică efectivă care ține de istoria și tradițiile zonei pastorale a Gorjului, de anul viitor sper din tot sufletul ca turiștii să aibă posibilitatea să și consume produse lactate specifice zonei, pentru că într-una dintre camerele locației vor fi utilaje pentru producerea tuturor produselor lactate“, a declarat, marți, directorul CJCPCT Gorj, Ion Cepoi.
Geo Ioanid
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















