Home Social Mazăre vrea să scoată la vânzare Cazinoul din Constanța

Mazăre vrea să scoată la vânzare Cazinoul din Constanța

DISTRIBUIŢI

Primarul Constanței, Radu Mazăre, vrea trecerea Cazinoului la municipalitate în condițiile în care MDRT, care l-a luat în administrare în urmă cu un an, nu a început reabilitarea acestuia, el spunând că intenționează să vândă obiectivul printr-o licitație internațională.
„Anul trecut, după discuțiile pe care le-am avut cu madam Udrea și în care spunea că ne va repara Cazinoul, am emis o hotărâre de Consiliu Local și am fost de acord ca imobilul să ajungă la Ministerul Dezvoltării pentru un an de zile, timp în care ministerul este obligat să înceapă lucrările. Până la ora actuală nu a început lucrările. S-au încurcat în licitații, contestații, a expirat termenul, ca atare o să le facem solicitare să ne dea Cazinoul înapoi pe care îl vom scoate la vânzare și vom organiza o licitație internațională“, a declarat Mazăre, miercuri, la finalul ședinței Consiliului Local.
Edilul susține că nu i s-a părut o soluție viabilă ca statul să investească 10 milioane de euro pentru reabilitarea Cazinoului și că cel mai bine ar fi ca acesta să fie vândut unei firme private și să fie folosit.
„Eu am spus dintotdeauna că soluția ca statul să investească 10 milioane de euro în Cazinou nu mi se pare o soluție viabilă. Cu atât mai mult după ce se investesc acești bani Cazinoul ar urma să fie concesionat, probabil cu 100-150.000 de euro pe an. Soluția care mi se pare viabilă este ca el să fie vândut, reabilitat de o firmă privată și folosit ca și cazino. Să dea Dumnezu să avem cumpărători!“, a spus Radu Mazăre.
El a mai afirmat că după ce Guvernul va emite o hotărâre pentru trecerea Cazinoului în administrarea Consiliului Local, vor începe procedurile pentru o licitație internațională.

Rudi Vania

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.