Infiintata pe 15 august 2005, in scopul de a colecta, prelucra, stoca si analiza informatiile obtinute de politisti in vederea combaterii criminalitatii organizate, Unitatea Centrala de Analiza a Informatiilor (UCAI) din cadrul Politiei Romane, va finaliza pana in decembrie 2007 o serie de programe care sa contribuie la prinderea infractorilor si la prevenirea criminalitatii.
Unul dintre proiecte, -Lucrare caracter penal – LCP-, vizeaza informatizarea activitatii de cercetare penala, prin realizarea in format electronic a actelor procedurale. Stocarea acestor date va permite identificarea autorilor necunoscuti dupa modul de operare si va oferi posibilitatea unor interogarii dupa un numar nelimitat de criterii. La aceste baze de date vor avea acces toti politistii, inclusiv cei din mediul rural.
Un alt proiect derulat de UCAI vizeaza realizarea unei -Burse a incidentelor- care presupune colectarea intr-o baza de date unica, a evenimentelor de prima sesizare la care se intervine, urmata de reprezentarea lor grafica, in vederea identificarii zonelor cu risc criminogen. In cadrul UCAI lucreaza 20 de oameni la nivel central, iar la nivelul fiecarui judet sunt prevazute cate trei posturi (doi ofiteri si un agent), care realizeaza analiza operationala si analiza strategica.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















