Home Sport Derby-uri la matineu

Derby-uri la matineu

DISTRIBUIŢI

In fine, ne-am lamurit si cu verdictul in cazul controversatului meci Ceahlaul-Dinamo, Comisia federala dand unda verde blaturilor, vorba lui domn Mitica Dragomir. Poate pentru prima data, nimeni nu-l mai contrazice! Sinceri sa fim, nici nu era nevoie de acest accept federal tacit, deoarece gruparile noastre au simtit ca terenul este subred si si-au vazut de treaba in continuare, spectrul depunctarii disparand inainte de a fi declarat oficial. Daca nu au fost probe, nu au fost! Ne intrebam insa cum pentru aceeasi regie, in esalonul doi, se poate taia (uneori) in carne vie, desi datele problemei sunt la fel. Normal ar fi ca si echipele penalizate din Divizia B sa sara in sus, cerand dovezi palpabile. Dar, asupra subiectului este timp sa revenim.

Dupa ce la mijlocul saptamanii a fost programata o etapa destul de linistita, care a avut menirea sa detaseze formatiile din prima treime a topului, astazi se poate vorbi de un veritabil regal al derby-urilor. Intamplarea face ca ele sa fie programate in ajunul Sfintelor Sarbatori si runda se va juca, in intregime, cu incepere de la ora 11.00. Suporterii bucuresteni sunt obligati sa aleaga intre derby-ul de clasament, FC National-Dinamo si cel de traditie, Steaua-Rapid. Fara sa vrem, gandul ne fuge la cuplajele de altadata. Imaginati-va, cum ar fi fost ca ambele confruntari sa fi fost adunate la un loc, pe cel mai mare stadion al tarii! Un vis frumos, dar greu de realizat, asa ca totul tine de inspiratia neutrilor care vor sa mearga pe stadion, caci fanii isi vor urma favoritii. In -Parcul cu platani-, dinamovistii, care au statut de echipa vizitatoare, nu-si fac probleme din cauza minoritatii de suporteri ai bancarilor, ci de jocul extrem de pragmatic al elevilor lui Olaroiu. Corect spus, in joc se afla fotoliul de lider si gazdele au demonstrat ca se mobilizeaza exemplar cand au ca adversare formatiile galonate din fotbalul nostru. Pentru cei din Sos. Stefan cel Mare un succes astazi echivaleaza cu o evadare decisiva si pot cauta un loc in vitrina clubului pentru trofeul atribuit campioanei. Vorba pronosportistului, o partida de 1X2! Deschis oricarui deznodamant este si jocul din Ghencea, un duel Steaua-Rapid starnind intotdeauna mari orgolii. Militarii au cam ramas fara obiectiv, insa trupa lui Piturca pare sa revina pe linia de plutire si are nevoie de un rezultat pozitiv pentru a inchide gura suporterilor contestatari. Giulestenii alearga inca dupa un loc in cupele europene si vor forta un succes pe un teren care de ceva vreme nu mai este unul de speriat. Din pacate, Pancu va lipsi din atacul lui Hizo si lucrul acesta nu trebuie neglijat. Va fi in poarta Stelea si de forma lui poate depinde soarta intalnirii.

Cel mai interesant joc gazduit de un stadion din provincie este cel de la Ploiesti, unde Petrolul va primi replica FC Brasov, rezultatul avand implicatii deosebite in zona retrogradarii. In rest, gazdele pornesc cu prima sansa.

CLASAMENT

1. Dinamo 24 13 8 3 52-28 47

2. FC National 24 12 9 3 35-16 45

3. Rapid * 24 13 4 7 43-25 42

4. Otelul Galati 24 12 6 6 28-17 42

5. FCM Bacau 24 13 2 9 37-33 41

6. Steaua 24 12 3 9 35-25 39

7. Ceahlaul P. Neamt 24 10 4 10 30-30 34

8. Astra Ploiesti 24 8 8 8 26-23 32

9. Gloria Bistrita 24 10 2 12 22-33 32

10. Univ. Craiova 24 8 7 9 30-30 31

11. FC Arges 24 9 4 11 25-31 31

12. Farul Constanta 24 7 7 10 28-32 28

13. FC Brasov 24 7 7 10 21-25 28

14. Sportul Studentesc 24 7 4 13 28-43 25

15. Petrolul Ploiesti 24 4 8 12 21-37 20

16. UM Timisoara 24 3 5 16 19-52 14

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.