Operația în cazul copilului de 5 ani care avea o tumoră ce i-a afectat partea stângă a feței, cuprinzând ochiul, urechea, gura și un plămân a fost finalizată cu succes, afirmă medicii Clinicii de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială Cluj-Napoca, potrivit cărora tumora a fost extirpată în totalitate.
?ê?£eful Clinicii de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială din Cluj-Napoca, Teofil Lung, a declarat, marți, corespondentului Mediafax că în perioada următoare copilul va trebui supus unei intervenții de reconstrucție facială, în condițiile în care a rămas fără o parte din maxilar și fără mandibulă.
„Intervenția chirurgicală de extirpare a tumorii a decurs excepțional și s-a desfășurat într-un timp record, de peste două ore. Am reușit să extirpăm tumora în întregime. Copilul va mai rămâne cam zece zile în spital, iar ulterior va trebui să intervenim cu o operație de reconstrucție facială, de microchirurgie, pentru că a rămas fără mandibulă și o parte din maxilar. Am reușit să îi salvăm ochiul stâng, ceea ce este foarte bine“, a spus Lung.
El a estimat că tumora extirpată cântărește între 700 și 800 de grame.
Părinții micuțului Andrei Dima au spus, la rândul lor, că mulțumesc echipei de medici clujeni, care au realizat „o minune“.
„Rugăciunile noastre nu au fost în zadar“, a spus Cristina Dima, mama copilului operat.
Operația a început, marți dimineață, la Clinica de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială din Cluj-Napoca, și se estima că intervenția – realizată în premieră mondială – urma să dureze zece ore.
„O astfel de operație nu s-a mai făcut pe mapamond. Sperăm să fie totul bine, iar după intervenție băiețelul de cinci ani va mai avea nevoie de altă operație de reconstrucție estetică a feței, în condițiile în care tumora a afectat structura osoasă“, spunea Lung, care adăuga că echipa care realizează operația era formată din cinci medici.
Băiețelul este din Călărași și și-a petrecut ultima perioadă în spitale din București, făcând chimioterapie, după ce în primăvara anului trecut i-a apărut o tumoră care i-a afectat partea stângă a feței.
Mama lui Andrei, Cristina Dima, spunea că după sărbătorile de iarnă, la sfârșitul anului trecut, tumora a început să crească fulgerător. „Ne chinuim de peste un an. Avem acum speranță în medicii de la Cluj și în Dumnezeu. Toți prietenii lui Andrei se roagă pentru el“, afirma femeia.
Teofil Lung, șeful Clinicii de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială din Cluj-Napoca, spunea că inițial tumora avea, în iunie 2011, dimensiuni de 5 pe 6 centimetri, iar după două luni se dublase, iar chimioterapia nu a avut niciun succes.
„Tumora cuprinde întreaga hemifață stângă, tot obrazul stâng, cu urechea, ochiul, baza craniului, iar ceea ce este grav este că oasele de la baza craniului sunt erodate, iar tumora a pătruns în cutia craniană și în masa cerebrală. De asemenea, tumora a atins și vârful plămânului în stânga și i-a afectat și cavitatea bucală, astfel încât copilul nu mai poate închide gura, nu își poate înghiți saliva și se alimentează cu mare greutate. O parte din tumoră este ulcerată. Nu există pentru asemenea situații intervenții chirurgicale la nivel mondial. Noi vom încerca o intervenție chirurgicală comando și sperăm să extirpăm peste 90 la sută din tumoră“, explica Lung.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















