Home Social Centrul de Transfuzii București, „închis” două ore

Centrul de Transfuzii București, „închis” două ore

DISTRIBUIŢI

Salariații Centrului de Transfuzii Sanguine din Capitală au declanșat, ieri, o grevă spontană, de două ore, nemulțumiți fiind de tăierea sporurilor, mai puțin cel de vechime. Protestatarii au declarat că, astfel, 40% dintre angajații centrului vor rămåne cu un salariu mai mic decåt cel minim pe economie. Dr. Mihaela Hoinărescu, managerul Institutului Național de Hematologie Transfuzională (INHT) București, a spus că s-a luat această măsură deoarece Ministerul Sănătății a avertizat că dacă se vor acorda toate sporurile, banii nu vor ajunge decåt pentru trei luni. Pe de altă parte, Sindicatul Sanitas Dolj cere demisia directorului INHT București. „Ministerul Sănătății a precizat clar că trebuie acordate drepturile bănești salariaților deoarece în septembrie se va face rectificare. Directorul INHT București spune, însă, că banii de acum trebuie să ajungă pånă la sfårșitul anului“, a declarat Ileana Ionescu, președintele Sanitas Dolj. Aceasta a adăugat că a „înțeles că Hoinărescu este și asociat cu cota de 50% din părțile sociale la societatea Corlab Med SRL Corbeanca, împreună cu soțul ei, iar alte două societăți ale soțului, Nouvalmed SRL și Alpha Sanimed SRL Corbeanca, furnizează centrelor de transfuzii din țară diverse produse“.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.