Un nou virus din aceeași familie cu virusul SARS care a cauzat moartea a 800 de persoane în 2002 a fost identificat în Marea Britanie la un bărbat care s-a aflat recent în Arabia Saudită, a anunțat duminică Organizația Mondială a Sănătății (OMS), transmite Reuters.
OMS a precizat că testele efectuate asupra unui pacient, un bărbat de 49 de ani din Qatar, au confirmat prezența unui nou sau neobișnuit coronavirus.
Coronavirusurile sunt o familie extinsă de virusuri printre care se numără răceala obișnuită și SARS. „Dat fiind faptul că acesta este un coronavirus inedit, OMS este în prezent în proces de a obține informații suplimentare pentru a stabili implicațiile asupra sănătății publice“, se arată într-un comunicat transmis de organizația din cadrul ONU.
SARS (Sindromul Acut Respirator Sever) a apărut în China în 2002 și a cauzat moartea a circa 800 de persoane la nivel mondial, după care s-a reușit ținerea sa sub control.
Peter Openshaw, director al Centrului pentru infecții respiratorii al Colegiului Imperial din Londra, a precizat că în această etapă există riscuri reduse ca virusul să reprezinte un motiv de îngrijorare, existând șanse să fi fost depistat numai datorită tehnicilor sofisticate de testare.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















