In cadrul unei conferinte de presa, presedintele Partidului Socialist al Renasterii Nationale (PSRN), viceprimarul Ioan Radu, a declarat ca afirmatiile aparute in presa privind alianta politica intre formatiunea pe care o conduce si Partidul Democrat sunt simple speculatii. -PSRN este deschis colaborarii cu toate partidele parlamentare si extraparlamentare, pornind de la realitatea ca Romania are astazi nevoie mai mult ca oricand de politicieni care sa inteleaga ca trebuie lasate de o parte orgoliile personale si de grup si ca trebuie actionat in comun pentru asigurarea indeplinirii tuturor conditiilor de aderare la UE si NATO-, a spus Radu. El doreste ca partidul sau, fidel doctrinei socialiste, sa aiba o mai buna colaborare cu PSD, PUR si PD, care, potrivit spuselor sale, au programe compatibile cu PSRN. -Am fost idignat de faptul ca a aparut in presa afirmatia ca vom face o alianta cu PD numai pentru a-mi mentine functia de viceprimar general. Eu sunt profesor universitar la ASE, unde am si cartea de munca, iar in eventualitatea unor alegeri anticipate pentru consiliul general, PSRN isi va stabili strategia proprie-, a mai spus el. Referitor la o -apropiere- de PRM, Ioan Radu a afirmat ca o asemenea varianta este exclusa din start. -Refuz in prezent orice colaborare cu PRM, al carui presedinte ne-a catalogat drept o adunatura, cu exceptia situatiei in care la nivelul conducerii acestui partid vor avea loc schimbari semnificative-, a conchis Radu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















