Asiguratii vor putea incheia contracte de asigurari sociale de sanatate cu casele teritoriale la care sunt inscrisi abia peste un an. Obiectul contractului il constituie asigurarea serviciilor medicale pentru asigurat si co-asiguratii acestuia, atat in caz de imbolnavire, cat si pentru prevenirea bolilor.
Contractul prevede drepturile si obligatiile asiguratilor si ale caselor de asigurari. Totodata se precizeaza modul de rezolvare a unor eventuale litigii aparute intre parti – intai pe cale amiabila si apoi prin intermediul instantelor judecatoresti, in cazul in care nu se ajunge la o solutie amiabila. El mai cuprinde clauze referitoare la incetarea relatiilor dintre parti, in cazul decesului asiguratului, a pierderii dreptului de sedere sau de domiciliu in Romania, precum si in situatii de forta majora ori de suspendare, in cazul neachitarii contributiei datorate, la trei luni dupa efectuarea ultimei plati.
Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Cristian Vladescu (foto), a declarat ca -in contract se va specifica numele copiilor asiguratului, precum si persoanele co-asigurate, respectiv sotul/sotia si parintii fara venituri proprii, aflati in intretinerea acestuia-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















