Reprezentantii a trei dintre cele cinci firme participante la licitatia organizata de Ministerul Sanatatii in vederea achizitionarii de implanturi cohleare pentru persoanele cu deficiente de auz sustin ca aceasta a fost musamalizata, fiind favorizati doi dintre ofertanti – Sonorom si Medicare. Ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu (foto), ne-a declarat insa ca -stiu ca a fost o licitatie, dar s-a anulat deoarece produsele nu corespund. Comisiei care s-a ocupat de oferte ii revine intreaga raspundere-.
-Firmele pot sa spuna ce doresc. S-a anulat licitatia respectiva, iar daca vom reusi sa ne incadram pana la 31 decembrie 2006 cu documentatia vom organiza o noua licitatie. Cu privire la acuzatiile ca as fi mutat licitatia la centru pentru a favoriza anumiti ofertanti, eu nu am mutat-o. Exista documente in acest sens la minister-, a precizat Nicolaescu.
Pe de alta parte, unele dintre firmele participante la licitatia anulata recent spun ca ea a fost musamalizata de membrii comisiei pentru a favoriza doi dintre ofertanti.
Peste o suta de beneficiari hipoacuzici
Deoarece implanturile pentru hipoacuzici costa foarte mult, MSP a organizat in acest an o licitatie de 1,5 milioane de euro, anulata ulterior pe motiv ca implanturile nu corespund nevoilor. Banii ar fi trebuit sa rezolve problema a peste o suta de surdo-muti.
Cum in lume exista patru companii de implant cohlear, iar toate au cel putin un reprezentant in Romania, acestea s-au inscris la licitatia al carui anunt a fost publicat in -Monitorul Oficial- in luna ianuarie. Miza controversatei licitatii era extrem de mare, atat pentru cei care urmau sa beneficieze de implant, cat si pentru firmele participante, care ar putea primi intre 17.000 si 20.000 de euro pentru un singur cip.
Pe de alta parte, subventia acordata de stat nu acopera nici pe departe nevoile celor care sufera de hipoacuzie din toata tara, mai ales ca, aproximativ 200 de surdomuti se nasc, anual, in Romania.
Transfer de licitatii
Decizia ministrului sanatatii de a muta licitatia la nivel national nu a facut decat sa starnesca suspiciuni la nivelul firmelor participante. Doua dintre acestea acuza ministerul ca, in schimbul unor comisioane, se joaca cu soarta catorva sute de surzi.
Pana anul acesta, implanturile cohleare au fost licitate la nivelul directiilor judetene, acolo unde exista clinici ORL specializate. Ministrul sanatatii a hotarat insa, printr-un ordin, sa mute toate licitatiile cu miza mare la centru. Motivul invocat este ca la nivel national ar participa mai multi ofertanti si astfel se obtine un pret mult mai bun. Doar ca cele patru firme internationale isi trimit mereu reprezentantii indiferent daca licitatia este organizata la Bucuresti sau in tara.
Tehnica folosita este primitiva
De fapt, aici intervine disputa dintre firmele participante. Prin caietul de sarcini, comisia de evaluare a stabilit criteriul pretului cel mai mic in selectia castigatorului. Criteriu folosit, de altfel, doar in cazul achizitionarii de seringi, pansamente sau alte consumabile necesare unui spital. Aceeasi comisie a eludat criteriul tehnico-economic, ce sta la baza achizitionarii oricaror aparaturi de inalta performanta. Doua dintre firmele participante, din care cea mai vehementa voce este a celor de la Tehnicton, acuza ministerul ca a intocmit caietul de sarcini intocmai dupa prospectul celor doi ofertanti, firme care au o lunga istorie legata de intretinerea unor relatii de afaceri cu statul. Este adevarat ca cele doua firme au oferit un pret de doar 17.000 euro pentru un implant, cu mult sub pretul oferit de competitori.
Contestatarii licitatiei cred insa ca implanturile oferite de cele doua societati favorite sunt depasite de mult din punct de vedere tehnologic. Implanturile respective sunt contestate chiar si de medici, care sustin ca ele sunt periculoase deoarece tehnica folosita este primitiva, fiind introduse in scalp cu ajutorul unui surub.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















