Timp de trei ore, Biroul Permanent al PD a dat, ieri, -examen- in fata presedintelui Basescu. Acesta i-a supus pe liderii marcanti la testul votului deschis pentru politica de aliante pe care si-o imagineaza fiecare pentru partid, in perspectiva alegerilor din 2004. Inaintea -probei orale- insa, liderul din Modrogan si-a gasit timp pentru a-i pune pe coji de nuca pe Romeo Raicu pentru articolul aparut cu o zi in urma in -Curentul-, privind sponsorizarea PD de catre SOV, si pe Adrian Videanu pentru ca a facut declaratii -neglijente- privind relatia PD-PNL. Rezultatul final al testului a fost multumitor pentru Traian Basescu. PD se va alia exclusiv cu PNL daca si liberalii vor dori acest lucru. Interesant este insa ca dintre variantele de raspuns supuse atentiei BPN nu a lipsit nici eventualitatea intrarii PD la guvernare alaturi de PSD. In capcana intinsa de primarul general nu au picat decat doua persoane care au dat un vot pozitiv.
Batista pe tambal in cazul SOV
Asa cum era de asteptat, unul dintre primele subiecte abordate de conducerea PD a fost legat de articolul aparut in -Curentul-, privind modul in care SOV a finantat campania PD. Surse din partid sustin ca Romeo Raicu a fost chestionat cu privire la declaratia sa data ziarului nostru, in care afirma: – E mana lui Basescu, vrea sa-i indeparteze din partid pe cei care sunt considerati oamenii lui Roman-. Evident, Raicu s-a jurat pe toti sfintii ca e o facatura si ca nu are nici o legatura cu subiectul.
Aceleasi surse citate ne-au mai relatat ca presedintele PD a dorit sa treaca repede peste subiect, nu inainte de a i-o taia scurt lui Raicu: -Stii mai mult decat spui…- si dupa ce le-a precizat tuturor ca linia partidului este de a nega orice legatura financiara cu Sorin Ovidiu Vintu. De altfel, pozitia PD, in chestiune, s-a limitat la aceasta discutie in spatele usilor inchise, fara a fi prezentata si o pozitie oficiala.
Adrian Videanu – -neglijent-
Cel de-al doilea democrat pus la colt de Traian Basescu a fost Adrian Videanu, pentru o stire aparuta pe Mediafax, conform careia democratul ar fi afirmat ca ideea unei aliante PD-PNL este o diversiune a PSD. Momentul a fost total nefericit pentru Videanu, pentru ca presedintele PD tocmai declarase la Galati ca o astfel de alianta este extrem de viabila.
Ieri, Adrian Videanu a negat ca ar fi facut o astfel de declaratie, precizand ca ziaristii il intrebasera, de fapt, ce parere are de luptele interne din PNL. Argumentul vicelui PD nu a stat insa in picioare. Conform acelorasi surse, Traian Basescu i-a retezat explicatiile acuzandul ca a fost -neglijent-, lasand loc la interpretari.
Duvaz ar guverna si cu PSD
Testul lui Basescu din BPN a cuprins trei variante de raspuns, au afirmat surse din interiorul partidului: 1) Nu se poate guverna cu PSD; 2) PD trebuie sa faca alianta cu PNL; 3) PD trebuie sa faca aliante cu alte partide.
Aceleasi surse sustin ca la prima varianta numai doi democrati au fost de parere ca PD ar putea, totusi, intra la guvernare cu PSD. Primul este o persoana fara relevanta in partid, insa cel de-al doilea este, conform acelorasi surse, insusi Bogdan Niculescu-Duvaz. Acesta din urma a votat ulterior si in favorea unei aliante cu PNL. Ideea apropierii de PSD a fost respinsa cu 33 de voturi, conducerea PD considerand ca o astfel de varianta ar face ca partidul sa cada in ridicol, dupa ce a atacat sistematic actuala Putere. Cea de-a doua varianta a fost cea castigatoare, cu 25 de voturi -pentru-. Astfel, PD a decis sa convoace in august o Conventie Extraordinara pentru a parafa alianta cu PNL, in cazul in care liberalii vor accepta propunerea. Ultima varianta a fost respinsa de toata lumea, considerandu-se ca alierea si cu alte partide ar aminti prea puternic populatiei de -coalitia de trista amintire-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















