Profesorul universitar doctor Irinel Popescu, șeful Clinicii de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni, crede că românii au o atitudine pozitivă privind donarea de organe pentru transplanturi, dar că trebuie un efort organizatoric pentru ca mai multe spitale din România să contribuie, cu sprijinul Ministerului Sănătății, la creșterea numărului de donatori, urmând exemplul unităților spitalicești din Timișoara și Oradea, cele care "țin în viață" în acest moment transplantul din țara noastră.
"Sigur, în toate țările, consimțământul și atitudinea față de donarea de organe constituie o problemă importantă. După părerea mea, în România, această problemă are în momentul de față o soluție pozitivă, reflectată în rata ridicată de consimțământ. Peste 60% din familiile întrebate în legătură cu prelevarea de organe au fost de acord. În același timp, sigur că această rată ar putea fi îmbunătățită. Totuși, subliniez faptul că raportat la toate cifrele internaționale, nu rata de consimțământ constituie principalul obstacol în calea transplantului și mai ales nu asta explică numărul scăzut de organe din sistemul de transplant din România", a spus dr. Irinel Popescu.
?ê?£eful Clinicii de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni a subliniat faptul că se fac eforturi în continuare.
"Chiar de curând am primit un suport important din partea bisericii prin două înalte distincții care mi-au fost acordate mie și domnului profesor Lucan, pentru activitatea din transplant. Eforturile făcute de mass media, de-a lungul timpului, nu încetez să le menționez de fiecare dată. ?ê?£i ele au contribuit la inocularea unei atitudini pozitive în mintea populației față de activitatea de transplant. Sunt factorii care, până la urmă, au condus la o atitudine general favorabilă. ?ê?£i este păcat să nu completăm această atitudine pozitivă și favorabilă a populației cu un efort organizatoric, coordonat, sigur, de Ministerul Sănătății, care să permită mai multor unități spitalicești din România să contribuie la creșterea numărului de donatori de la nivel național", a menționat dr.Irinel Popescu.
În context, șeful Clinicii de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni a dat ca exemplu două spitale județene, respectiv cel din Oradea și cel din Timișoara.
"Avem două exemple, minunate spun eu: Spitalul Județean Oradea și Spitalul Județean Timișoara, în care activitatea colegilor de acolo a condus la un număr mare de donatori și de prelevări de organe. Acest lucru arată că se poate și că, deocamdată, doar deficiențe organizatorice împiedică și alte spitale să le urmeze exemplul", a mai spus vineri, la Cluj-Napoca, la manifestările de marcare a două decenii de la primul program european de transplant renal din România, Irinel Popescu, cel care ocupă și funcția de Președinte al Academiei de ?ê?£tiințe Medicale.
În același context, prof. dr. Mihai Lucan, șeful catedrei de Urologie a Universității de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" și al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca, a precizat că, deși în ultimii 20 de ani numai la Cluj-Napoca s-au realizat 1.500 de transplanturi renale și de pancreas, pe lista de așteptare se află, actualmente, circa 3.500 de pacienți.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















