Dintre calitatile pe care le au in comun Traian Basescu si Gigi Becali, de departe cea mai importanta este ca nu plictisesc. Sucul de pere consumat de seful statului la ultima iesire la terasa sau proverbialul -io- rostit cu emfaza de patronul clubului Steaua fac rating si vand publicitate. Ca ne place sau nu, audienta isi vrea portia de Becali sau de Basescu in fiecare jurnal, iar televiziunile nu ezita sa o livreze. Asa aflam, de exemplu, cu cine s-a mai fotografiat presedintele stelisto-rapidist al Romaniei sau pe unde mai cresc biserici din banii lui -nea* Gigi-.
Desigur, nu este o noutate faptul ca stirile politice reprezinta in lumea occidentala o forma aparte de divertisment. Partea interesanta este ca, si in Romania, exigentele telespectatorilor au crescut substantial in ultimii ani. Daca pana prin 2000 injuriile reciproce difuzate cu sete de televiziuni puteau satisface pofta romanilor de politica, acum pretentiile sunt mult mai rafinate. Oamenii urmaresc mai degraba jocul politic decat artificiile de limbaj, si o fac cu aceeasi placere cu care dezleaga sudoku in metrou. Votantul se uita la televizor cu un ochi de specialist ingenuu in ale politicii si gusta fiecare lovitura aplicata inteligent si fiecare plan devoalat pe care, bineinteles, il intuise cu mult timp inainte.
Pentru acest electorat, Traian Basescu este un zeu si, din acest motiv, un bun de larg si frecvent consum in presa. Providentiala sau malefica, divinitatea de la Cotroceni este savurata de admiratori, dar si de contestatari. Intr-un recent sondaj CURS realizat pentru CNA, primele locuri in topul celor mai -simpatici- politicieni sunt ocupate de Traian Basescu si Gigi Becali. In plus, monitorizarile realizate de CNA demonstreaza ca seful statului domina categoric jurnalele televizate. In luna august de exemplu, care a fost totusi o luna de vacanta, Traian Basescu a aparut de 144 de ori la stirile TV, dublu fata de urmatorul clasat, premierul Calin Popescu Tariceanu. Acelasi lucru se vede si din monitorizarea lunii iulie si este foarte probabil ca, dupa un inceput de toamna extrem de activ, sa constatam ca si in septembrie Traian Basescu va conduce detasat in topul aparitiilor televizate.
Ceea ce ii aduce atata succes astazi ar putea deveni o cale sigura spre nicaieri pentru seful statului. Nici nu au trecut doi ani de la inceputul mandatului si Traian Basescu a epuizat deja multe din jongleriile pe care stie sa le faca: a plans, a rezolvat crize, a criticat aspru, a demis, a numit in functii, si-a pierdut increderea in premier si, nu in ultimul rand, a revolutionat conceptul bailor de multime alegand faleza si terasele in locul intreprinderilor. In cel mai recent episod, Traian Basescu a suspendat un ministru, interferand discutabil cu Guvernul si consumandu-si inca un cartus din munitia politica si de imagine. Dar va putea face si mai mult decat atat? Va avea Traian Basescu suficiente resurse de a fi interesant pana in 2009? Putin probabil.
-Presedintele jucator- este un concept inedit pentru Romania si inca interesant pentru electorat. Dar nu trebuie uitat ca exista o aura institutionala creata in ultimii 50 de ani in jurul Presedintiei, care-l transforma pe locatarul de la Cotroceni intr-un personaj misterios, temut si fascinant. Or, gesturile presedintelui jucator, expuse ostentativ in spatiul media, tind sa spulbere misterul. De asemenea, deloc surprinzator, -sistemul ticalosit- isi releva dubla esenta (pe care -haiducul- Basescu nu si-a batut capul s-o inteleaga): pe de o parte, rolul de ierarhizare sociala (din care presedintele face parte nemijlocit) si, pe de alta parte, generarea -ticalosirii- (de exemplu, castigarea pe banda rulanta a licitatiilor de catre firmele -Golden Blitz-). Curatarea -ticaloseniei- e asigurata, in democratie, de competitia dintre Putere si Opozitie. Pana acum, Traian Basescu a facut un artificiu: ca -presedinte jucator-, el a facut opozitie Guvernului. Din postura de -om normal-, o asemenea pozitionare e legitima si dezirabila. Dar cantonarea in postura de -om normal- limiteaza drastic rolul si capacitatea presedintelui de a structura si legitima sistemul, ierarhia. Daca un -om normal- schimba guvernul cand vrea el, atunci -orice om normal- poate daca nu sa schimbe guvernul, atunci macar sa ignore legile.
Cu alte cuvinte, -presedintele jucator- va ajunge inevitabil, la un moment dat, sa joace impotriva lui insusi. Ca si Ion Iliescu sau Emil Constantinescu, actualul presedinte risca sa ajunga, pana la alegerile din 2009, o lamaie politica stoarsa de seva. Adica sa devina un personaj care te face sa iei telecomanda si sa butonezi pana gasesti ceva cu Gigi Becali.
Marian Trifu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
