Revolutia glorioasa (III)

Primele doua parti aparute sub acest titlu au tratat subiectul serviciilor secrete si, respectiv, pe cel al -dosariadei-. Al treilea, cel de fata, si urmatorul incearca, extrem de sumar, sa spuna ceva despre comunism. Anume, ca tocmai persoanele si grupurile vocale care cer, astazi, -procesul comunismului- sunt cele care eludeaza o dezbatere reala. Ceea ce doreste, azi, partea mediatizata a societatii civile este, de fapt, ingroparea comunismului sub un strat gros de contestare absoluta. Mutatis mutandis, este cam ceea ce s-a facut si la Cernobil, cand s-a turnat un strat gros de beton deasupra reactorului. Amenintarea a fost doar amanata.

Pentru a ne putea argumenta punctul de vedere, ne vom intoarce la momentul intemeietor, cel al -revolutiei-.

Sa incepem prin a spune ca suntem de acord cu critica -mizeriei istoricismului- dupa Karl Popper, dar sa ne grabim a adauga ca ne sunt mai aproape ideile lui Neagu Djuvara cu privire la filosofia istoriei asa cum transpar ele din -Civilizatii si tipare istorice-.

Expresia -The Glorious Revolution- a aparut dupa consumarea ultimei etape a primei revolutii a timpurilor moderne, cea din Anglia. Simplificand pana la schematism lucrurile, Revolutia glorioasa (1688) a insemnat instituirea unei monarhii protestante dupa ce s-au consumat trei razboaie civile si o republica-dictatura, un rege a fost decapitat si un altul a fost silit sa abdice. Peste un secol, in Franta, Revolutia a insemnat o revolta populara, decapitarea monarhului, o dictatura, razboaie civile, un intermezzo imperial, o restaurare a regalitatii, in fine, o alta revolta populara (cele -trei zile glorioase-) care l-a urcat pe tron pe -regele cetatean- Ludovic-Filip. Dupa inca aproape un secol, in Rusia, absolutismul monarhic este desfiintat, urmeaza framantari si conflicte civile, o lovitura de stat, executia lui Nicolae al II-lea, un razboi civil, o scurta perioada de reflux si intronarea unui nou -tar-, in persoana lui Stalin.

Din aceasta perspectiva, -revolutia- nu este momentul in care vechea Putere este rasturnata, ci perioada in care o noua realitate socio-politica devine functionala. Sa remarcam, mai intai, ca toate revolutiile consumate pana la capat au recuperat o mare parte din elementele -fostului regim-. Tocmai aceste elemente recuperate devin definitorii pentru o anumita societate.

In Romania, in decembrie 1989, nu a fost o revolutie, ci a inceput o revolutie. Spre deosebire de cele trei exemple mentionate, Romania nu a fost si nu este o mare putere. Din pacate, ea nu este nici macar o mare cultura si nici, cerinta minimala, o identitate -dura-, o societate cu un pronuntat simt al comunitatii. Ca atare, -revolutia- din Romania nu a fost si nici nu putea fi -originala- (sic!). Ea a avut loc intr-un context in care presiunile si modelele externe au depasit capacitatea de -absorbtie- a societatii. De aici si ciudateniile anilor de tranzitie. (Va urma.)

Radu Enache