Home Sport Park ii spune -Pa- trupei lui Pauleta

Park ii spune -Pa- trupei lui Pauleta

DISTRIBUIŢI


Mai rar vezi un meci in care atmosfera incandescenta din tribune dicteaza ritmul jocului, si nu invers. Purtati pe aripile freneziei tribunelor, sud-coreenii au jucat cu foarte multa ardoare, excesul de vointa fiind ilustrat de interventiile mai mult decat barbatesti care, acceptate de arbitru, i-au enervat rau pe portughezi. Atat de tare, incat, cu nervii intinsi la maximum, lusitanii au raspuns emotional, cand trebuiau sa o faca mai degraba cerebral. O intrare criminala a lui Joao Pinto a fost sanctionata prompt cu -rosu-, iar din acel moment, Portugalia n-a mai contat in atac decat pe sclipirile de geniu ale lui Pauleta. Desi la pauza, afland ca SUA sunt conduse de Portugalia, patima celor doua echipe parea ca s-a mai potolit, ambele fiind calificate la 0-0, o noua eliminare, cea a lui Beto, a decis soarta meciului. Aruncati in atac atat de furia publicului, cat si de avantajul numeric, asiaticii au reusit imediat un gol superb, J.S. Park intorcand ca pe-o clatita defensiva europeana si tragandu-i fermoarul lui Victor Baia cu un gol printre picioare.

Ultimele 20 de minute au fost marcate de contraatacurile-scoala ale gazdelor si disperarea lusitanilor, al caror antrenor il sacrificase pe Pauleta cu un fundas chiar cu cateva secunde inaintea primrii golului si care s-a vazut nevoit sa-l trimita urgent in lupta pe Nuno Gomes. In ciuda eforturilor acestuia si ale lui Figo sau Sergio Conceicao (cei trei plagand practic in urma ratarii unor ocazii rarisime), a caror risipa de energie a fost totala, lusitanii nu au avut sansa necesara pentru a strapunge defensiva excelent asezata in teren de olandezul Hiddink. De altfel, modul in care sud-coreenii acopera spatiile de joc, alcatuind un mecanism de-o functionalitate exemplara, constituie cheia succesului acestei echipe, un adversar extrem de incomod pentru toti granzii fotbalului mondial. Chiar daca arbitrajul argentinianului Angel Sanchez va provoca un urias scandal, cele doua eliminari in favoarea gazdelor isterizand tabara portugheza si punandu-i in garda pe viitorii adversari ai Coreii, calificarea acestei formatii in optimi este pe deplin meritata, demonstrand ca si in fotbal se naste un dragon asiatic.

Omul meciului: JI SUNG PARK


Mijlocasul lui Kyoto Purple Sanga este o descoperire a lui Guss Hiddink si, la numai 21 de ani, a lasat o impresie deosebita, dandu-se ca probabila plecarea lui spre un club european. Jucator inteligent si cu o viteza tipica fotbalistilor asiatici, Park s-a avantat ades din cadrul liniei mediane si s-a gasit de cateva ori foarte aproape de gol, fiind un pericol real pentru poarta lui Baia. La faza golului si-a demonstrat valoarea, executandu-l cu sange rece pe goalkeeper-ul portughez.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.