Home Sport Râdem – glumim, ne dopăm – plătim

Râdem – glumim, ne dopăm – plătim

DISTRIBUIŢI

Lance Armstrong trebuie să returneze trei milioane de euro

O legendă a sportului mondial a încetat să mai existe la începutul acestei săptămâni, când Uniunea Ciclistă Internațională a hotărât să îi retragă lui Lance Armstrong toate cele șapte titluri cucerite în cadrul Turului Franței. Agenția Americană Antidoping (USADA) a făcut public dosarul fostului rutier, compus din peste 1.000 de pagini. Dovezile clare, dar și mărturiile foștilor săi coechipieri, au condus automat la soluționarea acestui caz în defavoarea sa și, evident, anularea performanțelor obținute în „Marea Buclă”. Armstrong a rămas, astfel, doar un nume fără mari rezultate obținute în sport, americanul fiind atenționat ieri că nu va fi nevoit să înapoieze doar trofeele și diplomele. Deoarece a fraudat sistemul și a creat o adevărată rețea de dopaj la US Postal, el a fost somat să returneze și banii câștigați după cele șapte ediții ale Turului Franței în care a trecut primul linia de sosire, suma estimată fiind de aproape trei milioane de euro. Directorul competiției, Christian Prudhomme, a confirmat această informație și a lăsat impresia că nu este dispus să negocieze în acest caz: „Regulile UCI sunt clare, dacă un ciclist este descalificat, trebuie să returneze banii primiți ca premii”. Uniunea Ciclistă Internațională a convocat o ședință pentru finalul acestei săptămâni, în cadrul căreia se va stabili dacă trofeele și premiile pierdute de Armstrong la „masa verde” vor fi redistribuite concurenților care au terminat pe poziția secundă. Prudhomme a recunoscut că și-ar dori ca edițiile din perioada 1999-2005 să rămână fără un câștigător, astfel încât fondurile să rămână în contul organizatorilor Turului Franței. „Decizia aparține, însă, în totalitate mebrilor UCI”, a completat directorul competiției.
Cu toate că va trebui să înapoieze cele trei milioane de euro, decizia Uniunii Cicliste Internaționale nu este una capitală pentru averea lui Lance Armstrong, estimată în jurul cifrei de 100 de milioane de euro. Imediat după ce a aflat că a fost deposedat de cele șapte titluri câștigate la Turul Franței, americanul și-a schimbat descrierea de pe o rețea de socializare, înlocuind „Tată a cinci copii minunați, septuplu câștigător al Turului Franței, tot timpul luptător împotriva cancerului, triatlonist din când în când – LIVESTRONG!” cu „Îmi cresc cei cinci copii. Lupt împotriva cancerului. Înot, merg cu bicicleta, alerg și joc golf ori de câte ori pot”.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.