-Cine fixeaza rangul unei institutii-

Toti istoricii si politologii care au scris despre perioada 1948-1989 sunt de acord ca regimul comunist din Romania a avut doi piloni de sprijin de importanta sensibil egala: Partidul Comunist si Securitatea. Inca de cand a fost infiintata, in august 1948, Securitatea a fost gandita ca principalul instrument ideologico-represiv al regimului. Nici o institutie a statului comunist, nici macar armata, nu s-a bucurat din partea partidului de atentia de care a beneficiat Securitatea. Pe de alta parte, nici o institutie nu era mai temuta atat de societate, cat si de partid, precum Securitatea. Cine se afla in fruntea partidului nu poseda intreaga putere daca nu controla si Securitatea. Este motivul pentru care Ceausescu nu a devenit stapan pe tara decat atunci cand a dobandit controlul deplin al Securitatii, dupa inlaturarea lui Draghici. Controlul Securitatii echivala in regimul comunist cu controlarea tarii. In detinerea puterii Securitatea era prin urmare institutia-cheie. Fara Securitate, partidul nu ar fi avut puterile discretionare de care a dispus pana in 1989. Fara Securitate, partidul nu ar fi rezistat la putere 45 de ani fara contestari majore din partea populatiei. In arhitectura statului comunist, Securitatea era o institutie de rangul intai, in raport cu care toate celelalte institutii aveau un statut inferior. Afirmatia generala este aceea ca putem intelege mai bine natura profunda a unui stat pornind de la felul in care in exercitarea puterii Executivul si Legislativul ierarhizeaza intre ele diferitele institutii ale statului. Cateva dintre actele puterii ne ofera un foarte semnificativ indiciu in acest sens. Intr-un punct de vedere exprimat de Guvern saptamana trecuta, referitor la initiativa PRM de a desfiinta CNSAS si de a lasa complet la latitudinea SRI alegerea dosarelor care pot fi livrate opiniei publice, se argumenteaza in felul urmator: Guvernul nu este de acord cu desfiintarea CNSAS, deoarece, -in conditiile in care SRI va deveni singura institutie abilitata sa asigure accesul la dosare, toate eventualele nemultumiri ale cetatenilor vor fi indreptate impotriva acestuia, afectand grav imaginea si credibilitatea atat pe plan intern, cat si extern-. In mod cinic, Guvernul afirma ca in viziunea sa CNSAS trebuie sa functioneze ca o institutie de spalare a imaginii SRI. Fireste, presa a reactionat, criticand acest punct de vedere. In raspunsul sau, purtatorul de cuvant al Guvernului a replicat: -Ce este deranjant in faptul ca se doreste ca CNSAS sa preia nemultumirile populatiei, daca le preia SRI este mai credibil?-. In mod limpede, Guvernul opereaza aici o ierarhie, pe care o tradeaza rationamentul ascuns ce sta la baza ambelor comunicate. Iata-l: deoarece SRI nu va oferi niciodata opiniei publice toate dosarele fostei Securitati, ceea ce Guvernul in mod implicit accepta, nemultumirile populatiei sunt inevitabile. Fireste, populatia va tinde sa faca vinovata de aceasta stare de fapt institutia care se ocupa de dosare. Pentru a exonera SRI de critici si nu pentru a asigura deconspirarea Securitatii, asa cum pretinde legea, Guvernul doreste sa pastreze CNSAS in fiinta, ca paratrasnet. Rezulta in mod clar ca, pentru Guvern, SRI, ca institutie care ascunde dosarele, este mult mai important decat CNSAS, ca institutie menita sa le scoata la iveala. Aceeasi preferinta fata de SRI, manifestata de Executiv, se vede si in luarile de pozitie ale Legislativului, care neaga CNSAS orice competenta in judecarea activitatilor de politie politica desfasurate de ofiterii fostei Securitati, acordand in schimb SRI intreaga sa incredere. Opinia publica se poate insa, pe buna dreptate, intreba daca SRI merita aceasta incredere, stiut fiind ca exista in prezent suficiente dovezi care arata ca SRI a efectuat in 1991 activitati de politie politica, dovezi pe care Comisia parlamentara de control al SRI in mod nejustificat si partizan le minimalizeaza ori le trecere cu vederea. Prin urmare, daca SRI a facut politie politica, de ce Executivul si Legislativul nu iau masuri pentru a restabili legalitatea, ci, dimpotriva, il favorizeaza in chip atat de partizan? Deoarece, in mod evident, in arhitectura institutionala a statului roman de azi, SRI este considerat a fi o institutie de rangul intai. Si de ce este o institutie de rangul intai, spre deosebire de altele? Deoarece exercitarea puterii se face in chip preponderent prin intermediul acestei institutii si nu al altora. In plus, nu trebuie deloc ignorat ceea ce nu se vede, iar CNSAS ar fi trebuit sa scoata la lumina: trecutul comun care ii leaga pe unii dintre ofiterii SRI cu unii membri importanti ai Executivului si Legislativului.