Home Monden Noul album Taylor Swift a înregistrat vânzări impresionante

Noul album Taylor Swift a înregistrat vânzări impresionante

DISTRIBUIŢI

„Red“, cel de al patrulea album al lui Taylor Swift, câștigătoare a șase premii Grammy, a fost lansat internațional săptămâna trecută și a înregistrat vânzări spectaculoase și aprecieri impresionante din partea criticilor.
Materialul discografic a ocupat primele locuri în topurile de vânzări iTunes, la numai 36 de minute de la lansare, înregistrând un număr de până la 262.000 de exemplare vândute într-o singură zi. Până acum, numai în Statele Unite, s-au înregistrat peste 4.5 milioane de descărcări ale pieselor incluse pe „Red“. Chiar din primele 24 de ore, „Red“ ocupat cea mai înaltă poziție a topului de albume iTunes în 32 de țări, printre care Marea Britanie, Singapore, Brazilia, Canada, Italia, Taiwan, Vietnam, Danemarca, Venezuela, Tailanda și Irlanda.
Artistă a stabilit un nou record pentru cel mai scurt timp în care 50 de single-uri de-ale sale au intrat în topul Billboard Hot 100, devenind astfel una dintre cele cinci femei care au reușit vreodată această performanță (alătu­rându-se Arethei Franklin, Madonnei, Connie Francis și Dionne Warwick).
„Red“ este de asemenea impresionant pentru numeroasele aprecieri din întreaga lume, acumulând laude din partea celor mai apreciați critici de pe glob.
„Taylor Swift este un motor alimentat de ambiția artistică și drama unui superstar, iar Red este un izvor deliberat de ecleticism. Proiectul său de autodescoperire este unul dintre cele mai bune albume pop. Piesele sale sunt ca tatuajele.“ – Rolling Stone.
„Red“ al lui Taylor Swift emană încredere. Artista a trecut pragul emoțional către cariera muzicală a unui star.“ – Los Angeles Times
„Noul material al lui Taylor Swift este câștigător. Ceea ce artistă face mai bine decât oricine altcineva este conexiunea pe care o realizează cu piesele sale concise, cufundate în detaliile vieții de zi cu zi.“ – The Washington Post
„Scriitorul James Dickey descria cândva ca fiind poet acea persoană care stă afară în ploaie, sperând să fie lovită de fulger. Ar fi putut vorbi despre Taylor Swift. Sublim… „Red“ ar trebui recomandat tuturor ascultătorilor de muzică pop.“ – Entertainment Weekly
„Red“ este un alt capitol al uneia dintre cele mai frumoase povești pe care muzică pop le-a construit vreodată.“ – The Guardian (UK)
„Fantastic, un album asupra căruia pare să fi stăruit întreaga sa carieră. „Red“ este, fără îndoială, dorința ei de libertate artistică, nu numai cel mai matur și cel mai bine pus la punct album al său, dar și cel mai sincer. Reprezintă începutul perioadei sale de glorie, și cu siguranță, pregătește scenă pentru ceea ce urmează.“ – MTV News.

Andreea Vîrîci

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.