Doi cetățeni afgani, intrați în România in 2011, veniți pe filiera de migrație ilegală, au fost declarați indezirabili, pe o perioadă de 15 ani, de Curtea de Apel București. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"După ce au intrat în țară, au fost luați în monitorizare pe linie de terorism de Serviciul Român de Informații împreună cu partenerii noștri externi si cu celelalte instituții din Sistemul Național de Prevenire si Combatere a Terorismului. La capătul acestei monitorizări, pe 26 octombrie, cei doi cetățeni afgani au fost declarați indezirabili, pe o perioada de 15 ani, de Curtea de Apel. Afganii aveau legături foarte puternice cu rețele teroriste internaționale, erau cunoscuți ca fiind foarte violenți si doreau să organizeze in România puncte de sprijin care să le ofere posibilitatea să facă diverse atentate – ori in România ori în alte state", a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al SRI, Marius Bercaru.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿El a precizat că SRI a cooperat, pe lângă partenerii externi, cu Parchetul și Inspectoratul General pentru Imigrări.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















