Home Monden Leonard Cohen a leșinat pe scenă, în timpul unui concert din Valencia

Leonard Cohen a leșinat pe scenă, în timpul unui concert din Valencia

DISTRIBUIŢI

Artistul Leonard Cohen a leșinat, vineri seara, pe scenă, în timp ce susținea un concert la Valencia, Spania, și a fost dus la spital și diagnosticat cu toxinfecție alimentară, potrivit BBC.
Cântărețul și poetul canadian este în prezent în convalescență după ce a primit îngrijiri medicale, mai întâi de la personalul medical al stadionului pe care cânta la Valencia, apoi la un spital local, unde a fost dus preventiv într-o ambulanță. Sâmbătă dimineața, Leonard Cohen a fost externat cu diagnosticul de toxinfecție alimentară.
În timp ce cânta „Bird On The Wire“, în concertul de vineri seara, Cohen s-a prăbușit pe scenă, făcând semn formației să se oprească din cântat și să îl ajute. Un muzician din trupa sa a spus publicului că solistul avea crampe și vomita.
Organizatorii turneului lui Leonard Cohen au spus că artistul va susține următorul concert programat, ce va avea loc tot în Spania, la Barcelona, astăzi, când artistul împlinește 75 de ani. Cohen urmează să cânte apoi în Florida, pe 17 octombrie.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.