
Rezervele valutare în pericol
BNR și Ministerul Finanțelor vor avea un vârf de plată al datoriei externe în următorii doi ani, de 13 miliarde euro, iar, fără o mai bună absorbție a fondurilor UE sau reforme care să atragă investițiile străine, rezervele valutare ar putea scădea rapid, afirmă președintele CF, Ionuț Dumitru.
"În 2013 – 2014 România va avea vârfuri de plată a datoriei externe. Dacă cumulăm și dobânzile de plată, Ministerul Finanțelor și Banca Națională a României va trebui plătească în următorii doi ani circa 13 miliarde de euro datorie externă și alte datorii în valută. Dacă nu reușim să atragem noi finanțări din piețele private externe și nu absorbim mai mulți bani din fondurile europene nerambursabile, rezerva internațională a BNR ar putea scădea foarte rapid. Credibilitatea externă este crucială pentru a asigura accesul la piețele externe private", a spus președintele Consiliului Fiscal.
Cea mai mare parte din sumă revine BNR, care va avea de rambursat la FMI 7,6 miliarde de euro, fără dobânzi, aproape 4 miliarde de euro anul viitor și 3,7 miliarde de euro în 2014. Tot plăți către FMI va efectua și Ministerul Finanțelor, cu un total de 2 miliarde de euro, câte un miliard în fiecare an.
De asemenea, Ministerul Finanțelor va rambursa anul viitor 1,8 miliarde euro, reprezentând bonduri în valută atrase de pe piața internă, iar în 2014 va avea scadențe similare de circa un miliard de euro.
Dumitru a atras atenția că în ultimul an (iulie 2011 – iulie 2012) investitorii străini și-au redus deținerile de titluri de stat cu 7 miliarde de lei , de la un vârf de aproape 12 miliarde de lei la circa 5 miliarde lei, ceea ce ar putea impact suplimentar în rezerva valutară, chiar dacă aceasta este considerată înaltă la această oră.
"Pentru a menține activitatea economică cel puțin la nivelul actual avem nevoie să finanțăm deficitul de cont curent de circa 4% din PIB (peste 5 miliarde euro pe an) și să refinanțăm datoria externă, datorie publică și privată care pe termen scurt se ridică la 20 de miliarde euro. În cazul în care nu asigurăm această finanțare, diferența poate fi acoperită pe termen scurt prin utilizarea rezervelor internaționale ale BNR sau va trebui să acceptăm o nouă ajustare a deficitului de cont curent, însoțită de depreciere de curs de schimb, compromițând astfel șansele de revenire economică", a spus Dumitru.
Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, s-a arătat mai puțin îngrijorat de perspectiva rambursărilor mari din următorii doi ani, arătând că la actualele randamente din piețele internaționale, apropiate de zero, vor exista destui investitori dispuși să-și plaseze lichiditățile în RÎRomânia.
Croitoru a lansat chiar opțiunea de a încheia un nou acord cu FMI în condiții mult mai relaxate, de tipul "precautionary credit line", care să ofere o credibilitate și mai mare politicilor adoptate de guvernele naționale.
Consilierul guvernatorului BNR nu a detaliat, astfel că nu a dat soluții cum ar putea fi convinși experții FMI pentru o formulă mai relaxată de înțelegere în condițiile în care România are mari întârzieri în realizarea criterilor convenite în actualul acord, pe care autoritățile române au decis să-l trateze ca pe unul de tip "precautionary".
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















