
Cele opt ore de odihnă pe care experții le numesc ciclul monofazic, adică o singură odihnă la fiecare 16 de ore, nu mai este atât de important. Oameni de știință și istorici ai medicinei laudă beneficiile somnului polifazic, cel fragmentat în cursul a 24 de ore, relatează revista italiană Panorama.
Tirania celor opt ore de somn ar fi o invenție modernă. Unul dintre susținătorii moderni ai somnului "fragmentat" este Timothy Ferris, om de știință și scriitor american, care, în eseul său „The 4-Hour body“ relatează despre experimentele sale cu somnul fragmentat în interval de 24 de ore. El afirmă că te odihnești cu adevărat în faza Rem (în care visezi) și care nu durează mai mult de câteva ore pe noapte. Restul timpului este aproape pierdut. Ideea este să obligi corpul să intre imediat în Rem, profitând de ciclurile polifazice.
Cel mai bun dintre aceste cicluri, potrivit lui Ferris, este „Uberman“ – somn de jumătate de oră la fiecare patru ore – dar care este incompatibil cu o viață socială normală. Ciclul „Everyman“ este mai versatil – somn de 20 de minute și o odihnă mai lungă între 1,5 și 4,5 ore. Astfel, timpul total dedicat somnului poate coborî la 2,8 ore. Ciclul „Siesta“ este minimul în termeni de somn polifazic – somn nocturn de șase ore și o odihnă de jumătate de oră la prânz.
Dacă este adevărat că somnul este un medicament cu cost zero – ajută la slăbit, contribuie la prevenirea riscului de hipertensiune, infarct și diabet -, ciclurile polifazice oferă toate beneficiile somnului nocturn, dar economisind timp. Robert Stickgold, psihiatru la Harvard Medical School, sugerează că odihna diurnă, scurtă, dar profundă, oferă creierului posibilitatea de a decide ce informații noi să păstreze și ce să descarce.
Neurologul italian Giuseppe Plazzi, directorul „Laboratorului de Somn“ din Bologna, spune că 20 de minute de odihnă la fiecare două ore permite să te scoli lucid. Lino Nobili, directorul Centrului de medicină a somnului din Spitalul Niguardia din Milano și Plazzi amintesc că somnul polifazic este folosit de navigatorii solitari, care trebuie să distribuie timpul de veghe. Nobili conchide: "Pentru a nu fi expus riscului, este mai bun somnul bifazic: cinci ore noaptea și două ore după prânz“.
A dormi peste opt ore poate agrava o depresie în curs, crește riscul de Alzheimer și potrivit „American College of Cardiology“, pe cel de infarct.
National Sleep Foundation recomandă între șase și nouă ore de somn la adulți și între 8 și 9,25 ore la vârsta de 10-17 de ani.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















