-In contextul sistemului medical romanesc ajuns in faliment, a fost necesara infiintarea Aliantei Medicilor. Vidul legislativ, conditiile socio-profesionale precare si cele administrative determina din ce in ce mai multi medici sa paraseasca sistemul. Vom milita, printre altele, pentru combaterea coruptiei din sistem si pentru cresterea calitatii actului medical-, a declarat doctorul Alin Apostol, presedintele Aliantei Medicilor.
Dupa ce ziarul -Curentul- a semnalat ca peste 1.650 de medici fosti rezidenti au ramas la ora actuala fara mijloace de subzistenta, Ministerul Sanatatii a anuntat, pe 22 iulie, o sesiune de concurs pentru ocuparea posturilor de specialisti: -Constatam ca Ministerul Sanatatii si Familiei nu a invatat nimic din greselile concursului anterior de pe 15 aprilie – cand pe cele 2.334 de posturi scoase la concurs s-au inscris 784 de candidati, din start doua treimi din posturi ramanand neocupate. La fel se intampla si acum: ministerul scoate o multime de posturi, multe numai de ochii lumii. Posturile care sunt intr-adevar practicabile se dau pe bani-, afirma doctorul Apostol.
Initiativa unui medic de a-si deschide o unitate sanitara privata capata caracteristicile unei adevarate aventuri – extrem de costisitoare insa. Doctorul Dragos Dumitrescu, vicepresedintele Aliantei Medicilor, protagonist in slalomul hatisului birocratic, apreciaza ca, in medie, costul unui centru medical cu 10 cabinete individuale porneste de la 250.000 de dolari. Etapele parcurse pentru avizare sunt multe si scumpe: cumpararea terenului, fapt ce presupune intabulare si cadastru; avize pompieri, sanepid, protectia mediului, arhitect, contrusctori etc.; autorizatia de constructie; avizul Colegiului Medicilor si Directiei de Sanatate Publica (numai inspectia cabinetului costa 20 de dolari); avizarea aparaturii medicale; numai pentru omologarea unei ambulante, se impune achitarea unei taxe de 500 de dolari.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















