Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavoda si-a oprit activitatea, ieri dimineata, in jurul orei 7.00, ca urmare a unei defectiuni, fara a se impune masuri speciale de protectie generate de eventuale degajari de radioactivitate.
Potrivit unor surse oficiale, defectiunea – produsa la vana de reglare apa-alimentare la generatorul de apa – a declansat sistemul de protectie al centralei, oprind instantaneu reactorul si turbina, la momentul in care unul dintre echipamente n-a functionat la parametrii corespunzatori. Defectiunea nu face parte din problemele clasificate de catre Agentia Internationala de Energie Atomica in categoria incidentelor majore cu care se poate confrunta o centrala nucleara. Reactorul 1, singurul aflat in functiune, fusese repornit miercuri, dupa o revizie de 25 de zile, si joi ajunsese la capacitatea maxima de productie. La cinci ore dupa eveniment, Nuclearelectrica a inceput operatiunile de repunere in functiune a unitatii. Unitatea 1 a centralei de la Cernavoda a mai fost oprita de doua ori in ianuarie 2005, in interval de numai 10 zile, ca urmare a unor defectiuni constatate fie la unul din robinetele celui de-al doilea sistem de oprire rapida, fie la un robinet aferent unuia din cele patru generatoare de abur. (A.M.B.)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















