UDMR sustine ca maghiarii din Romania sunt discriminati, ca nu traiesc liber din pricina legilor existente si ca politicienii ultranationalisti incearca sa distruga traditiile Ţinutului Secuiesc. Asta intr-o tara in care drepturile acordate minoritatilor nationale sunt cu mult mai ingaduitoare decat in alte tari din spatiul european, Romania fiind chiar un exemplu in acest domeniu. Conducerea Uniunii uita ca, de-a lungul anilor, a avut o parte din hatisurile guvernarii in mai multe randuri, ca si acum, si striga aceste nemultumiri in conditiile in care batalia pentru pastrarea electoratului este mai puternica decat niciodata in ultimii ani.
Voturile electoratului maghiar care ar fi chemat la urne in eventualitatea organizarii alegerilor anticipate dupa 1 ianuarie 2007 au provocat demersuri mai incisive ale reprezentantilor UDMR. Cosmarul reconfigurarii parlamentare, tablou din care Uniunea ar putea sa dispara, a radicalizat discursurile UDMR, care incearca sa pastreze voturile maghiarilor din judetele Covasna, Harghita si Mures, cu cea mai veche si mai sensibila dorinta a acestei minoritati: autonomia teritoriala a Ţinutului Secuiesc.
-Minoritatile raman in continuare cu probleme nerezolvate-
Prezent la comemorarea de la Arad a celor 13 generali ai revolutiei ungare de la 1848-1849, Marko Bela a spus ca UDMR isi pune mari sperante in integrarea in Uniunea Europeana si in impactul acestui proces asupra minoritatilor nationale. Dar nici asa dezideratele udemeristilor nu se vor transforma in realitate, crede presedintele Uniunii. -Europa Unita anuleaza toate conflictele dintre popoare, dar asta nu inseamna ca se vor rezolva problemele privind identitatea nationala. E adevarat, un vechi litigiu se va incheia si pentru noi la 1 ianuarie 2007, dar minoritatile raman in continuare cu probleme nerezolvate-, a declarat presedintele UDMR.
Marsand pe aceeasi idee, Marko Bela s-a declarat nemultumit de drepturile maghiarilor din Romania si a spus ca legea minoritatilor nu va rezolva problemele legate de indentitatea nationala a maghiarilor din Ţinutul Secuiesc. -Legea minoritatilor este departe de a rezolva toate problemele legate de convietuirea interetnica (…). Nu cred ca cineva se teme de textele acestei legi, care este una foarte moderata, dar cred ca se impiedica aparitia ei din motive electorale-, a acuzat Marko Bela lipsa vointei politice pentru acordarea unor drepturi minoritatii maghiare.
Liderul UDMR a tinut sa precizeze ca nu face confuzii intre autonomia locala si cea teritoriala, dar a recunoscut ca doreste un tratament preferential pentru maghiarii din Secuime. -Noi vrem doar o descentralizare generala a deciziei in Romania, dar cu unele doleante speciale pentru Secuime-, a declarat Marko Bela la Arad.
Frunda forteaza mana europenilor
Udemeristii fac presiuni si in mijlocul institutiilor europene pentru a obtine pas cu pas autonomia maghiarilor din Secuime. Seful delegatiei romane la APCE, senatorul UDMR Gyorgy Frunda, a propus adoptarea unui protocol european in domeniul protectiei minoritatilor, care sa prevada folosirea limbii materne in toate domeniile vietii publice si dreptul la autonomie culturala si teritoriala si le-a cerut membrilor APCE sa sprijine adoptarea dezideratelor UDMR.
Frunda a pledat la Strasbourg, in cadrul dezbaterii pe marginea acordului-cadru privind protectia minoritatilor al Consiliului Europei, ca UE trebuie sa adopte o politica comuna in domeniul protectiei minoritatilor si a cerut forului european sa dezbata actualitatea acordului-cadru existent. In opinia senatorului UDMR, protocolul ar trebui sa cuprinda principii de baza, precum dreptul de a apartine unei minoritati nationale, folosirea limbii materne in toate domeniile vietii publice, dreptul de a participa la viata politica, dreptul de a decide in problemele care privesc minoritatile, precum si dreptul la autonomie culturala, respectiv la autonomie de alta natura.
-Am convingerea ca prin deschidere, buna intentie si toleranta necesare vom gasi cea mai buna solutie, care poate asigura minoritatilor nationale drepturi largi, respectiv o mai mare stabilitate politica, sociala si etnica in toate statele membre-, a adaugat Frunda in fata reprezentantilor APCE.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















