Fundasul echipei FC Arges, Cristian Dancia, a evoluat sambata in cadrul echipei Galatasaray intr-un meci de pregatire, castigat de formatia turca, cu scorul de 9-1, in fata gruparii austriece Judenburg, a anuntat cotidianul -Fanatik-. Golurile echipei Galatasaray au fost marcate de Umit Karan (*9), Berkant (*35), Serkan (*37 si *45), Baljici (*63 si *75), Duro (*69 si *76) si Pinto (*77). Jucatorul roman, care a purtat tricoul cu numarul 25, a fost introdus in joc la inceputul reprizei secunde, in locul lui Victoria. Evolutia lui Dancia a fost notata de jurnalele turce -Fanatik- si -Hurriyet- cu trei stele, in timp ce cotidianul -Aksam- i-a acordat romanului nota 6. Cristian Dancia se afla in probe la Galatasaray de vineri, cand s-a alaturat team-ului antrenat de Fatih Terim, in cantonamentul din Austria.
– O alta pretendenta la cucerirea titlului in urmatorul sezon, formatia Besiktas Istanbul, a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul amical disputat sambata, in Elvetia, cu echipa franceza Auxerre. Golul echipei antrenate de Mircea Lucescu a fost marcat de Tumer, in minutul 15, iar pentru Auxerre a inscris Dorn, in minutul 42. Din lotul lui Besiktas au facut parte si doi jucatori brazilieni ai formatiei Fluminense, Allan si Juninho, care se afla in probe si ar putea fi opriti de coach-ul roman. Dupa terminarea meciului, presedintele Asociatiei Suporterilor echipei Besiktas din Geneva, Ali Akar, i-a daruit lui Mircea Lucescu o sticla de vin produs in Franta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















