Douăzeci și patru de persoane aflate în detenție în penitenciarele din țară s-au înscris la cursuri în învățămåntul superior, în anul universitar 2009-2010, potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor. Deținuții au aplicat pentru cursuri de management, marketing, psihologie, jurnalism, limbi străine, istorie, drept și administrație publică etc, precum și la specializarea biblioteconomie – masterat. Potrivit legii, persoanele private de libertate pot urma cursuri universitare, indiferent de regimul de executare a pedepsei, dacă suportă toate cheltuielile, inclusiv cele de deplasare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















