Ceea ce se intampla acum in PNL este rezultatul atavic al gestiunii slabe a puterii. De ce atavic? Pentru ca multi analisti, chiar si unii politicieni, se prevaleaza de trecutul innegurat al primilor ani de dupa 90, plini de atentate la unitatea curentului liberal, pentru a descrie starea de spirit existenta acum in PNL. In 2004, liberalii nu erau pregatiti sa vina la putere alaturi de Traian Basescu si jucaria sa preferata (am numit aici PD-ul), facuta dupa chipul si asemanarea sa. Basescu dovedise inca dinainte ca are tendinte sa-si devoreze dusmanii. S-a intamplat cu Oprescu in 2000, la alegerile pentru primaria Capitalei, apoi cu Petre Roman la alegerile pentru sefia PD-ului, cu Mircea Geoana, in lupta pentru primaria Bucurestiului in 2004 si, in acelasi an de gratie, cu Adrian Nastase pentru functia de presedinte al Romaniei.
Ca prim-ministrul Tariceanu este vanitos din fire, se poate usor constata, dar de faptul ca este prost ne indoim. Il putem intreba pe domnul Tariceanu de ce nu a ascultat de bunul sau prieten Patriciu in 2004, atunci cand acesta sponsoriza campaniile electorale ale PSD-ului.
Sa facem o -miuta- dialectica. Daca PNL se asocia atunci cu PSD, liberalii oricum ar fi ajuns la putere (ce-i drept nu ar fi avut functia de premier, dar asta este alta discutie). Virtual presedinte, Adrian Nastase pare mai degraba un om de cuvant si un adversar cu onoare, fata de Traian Basescu, cel care, dupa cum singur spunea, -nu uita si nu iarta-. Intr-o atare situatie, PNL-ul ar fi ajuns la guvernare, tendinta de canibalism din coalitia PSD-PNL ar fi fost scazuta, social-democratii neavand niciun interes intr-o lupta transpartinica, inclusiv datorita lipsei de aderenta la bazinul electoral al liberalilor. Pe de alta parte, liberalii ar fi putut pretexta ca fac asta pentru binele integrarii in UE, fiind elementul de echilibru al guvernarii. Pe de alta parte, oricum postura de acum de aliati ai PD-ului ii aduce in lumina colaborarii cu FSN-istii.
Pe langa aceste avantaje ce pot fi considerate minore, apar inca doua, majore: indepartarea -golanului- Traian Basescu, asa cum il numea bunaoara Crin Antonescu, si pastrarea unitatii partidului, ce nu ar mai fi fost supus la presiuni interne, voci ca acelea ale disidentilor de astazi nu ar fi existat, rolul lor de a face jocul unui lider atotputernic la Cotroceni nefiind inclus in scenariu. Aceste castiguri se pot calcula si cu alte unitati de masura: scor electoral cel putin egal si partid sigur, fara riscul de rupere.
Sigur, ni se va obiecta ca Tariceanu nu era -El Maximo- in partid in 2004 si ca oricum nu s-ar fi obtinut functia de sef al executivului. In primul caz, lucrurile sunt discutabile, oricum PNL-ul fiind perceput mereu ca interfata politica a grupurilor de interese economice, care stabilesc cumva din umbra viziunea partidului. Intr-o atare situatie, schimbarea de paradigma nu ar fi interferat mult cu realitatea din partid, Stolojan fiind mai mereu privit, chiar daca presedinte al PNL, ca un individ din exterior, eventual un tehnocrat si in ale conducerii de partid, in final o creatie politica a lui Valeriu Stoica. In ceea ce priveste functia de premier, acesta este un avantaj -cu dus si intors-, probabil PNŢCD-ul a avut de-a lungul timpului cei mai multi premieri si, cu toate astea, intrebarea ramane: la ce i-a folosit? Da, este adevarat ca aceasta functie este o fereastra de oportunitate pentru orice partid, dar si un posibil pericol, si inca unul urias intr-o Romanie atrofiata de o perceptie extrem de neclara despre activitatea reala a politicului.
In plus, perioada 2004-2008 ar fi putut fi perceputa ca una de maturizare la guvernare, o perioada de stat in umbra si de invatare a pericolelor ce pandesc un partid nepregatit, pericole cu care acum liberalii dau piept si nu ies tocmai invingatori.
Concluzia este ca, dupa gafa monumetala a excluderii lui Stolojan din partid, PNL-ul ar trebui sa fie mai grijuliu cu astfel de extremisme, iar daca se va propune excluderea lui Patriciu din partid, ea sa nu se faca nu datorita prieteniei cu Tariceanu, ci datorita celei mai bune viziuni liberale post-decembriste. Desi Stoica a castigat in 2004, din punctul de vedere al gandirii politicii ca management al unei afaceri, Patriciu are 1-0.
N.B. Fireste, acest scenariu face abstractie de constructia campului electoral din 2004, dar poate fi avut in vedere ca o lectie de simulare politica.
Cristian Calugaru
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
