Home Politic Marko Bela: -Politicienii nationalisti ar dori asimilarea maghiarilor-

Marko Bela: -Politicienii nationalisti ar dori asimilarea maghiarilor-

DISTRIBUIŢI

Autonomia teritoriala pe criterii etnice a Ţinutului Secuiesc a fost din nou cantata de UDMR. Presedintele formatiunii, Marko Bela, a pledat in fata secuilor pentru descentralizare, modificarea Constitutiei, declararea limbii maghiare ca limba oficiala regionala si le-a cerut adversarilor maghiari sa ingroape securea razboiului.


La aniversarea a 500 de ani de la adoptarea Constitutiei Nationale Secuiesti, Marko Bela le-a vorbit din nou maghiarilor adunati la Lutita despre autonomie. Presedintele UDMR a declarat ca secuii vor avea o viata mai buna doar dupa infaptuirea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc.

-Acest lucru nu le place multor politicieni nationalisti, care ar dori asimilarea maghiarilor din Romania, dar asa ceva nu se va intampla niciodata. A fi secui nu este o boala, ci o mandrie, iar reteta noastra pentru a supravietui este sa ne cream propriile scaune si propria organizare-, a fost mesajul adresat secuilor de catre liderul UDMR, care a adaugat ca nici Bucurestiul, nici Budapesta si nici Bruxelles-ul nu vor oferi secuilor o viata mai buna, -numai maghiarii din Transilvania pot infaptui acest lucru prin autonomie-.

In discursul sau, Marko Bela a vorbit si despre necesitatea modificarii Constitutiei, astfel incat aceasta sa ofere o viata mai buna maghiarilor din Ardeal. Nici descentralizarea nu a lipsit din alocutiunea presedintelui UDMR, Marko Bela fiind de parere ca -noi, secuii, am putut sa supravietuim atatea secole pentru ca nu am lasat pe nimeni sa ne calce in picioare- si ca -nu cei de la Bucuresti trebuie sa decida care sunt nevoile noastre si unde trebuie sa se duca banii nostri-. Liderul maghiar a tinut sa precizeze ca declaratiile sale nu trebuie intelese gresit, -ca secuimea nu doreste hotare care sa o rupa de lume, ci doar sa-si decida propria soarta-.

Marko Bela a mai spus ca nu este impotriva limbii si a culturii romane, dar ca doreste ca si limba maghiara sa devina una oficiala in Transilvania. El a mai spus ca Uniunea va fi solidara in continuare cu problemele romanilor -atata vreme cat maghiarii sunt lasati sa-si rezolve problemele lor-.

In vederea realizarii dezideratului major al maghiarilor, Marko Bela i-a invitat pe reprezentantii Consiliului National Secuiesc (CNS), ai Uniunii Civice Maghiare (UCM) si pe propriii reprezentanti sa bata palma pentru obtinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.